Aproape 100 de zboruri de pe aeroportul din Amsterdam anulate din cauza furtunii Boelo

90 de zboruri de pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, un important terminal european, au fost anulate duminică din cauza vânturilor puternice provocate de furtuna Boelo.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Aproape 100 de zboruri de pe aeroportul din Amsterdam anulate din cauza furtunii Boelo

Agenția AFP a numărat 90 de zboruri anulate duminică pe pagina de plecări a site-ului aeroportului, în principal către orașe europene, printre care Paris, Roma și Dublin.

Zeci de zboruri care urmau să aterizeze la aeroport au fost, de asemenea, anulate sau întârziate, informează News.ro.

„Din cauza vânturilor puternice, duminică, 25 octombrie, vor decola și ateriza mai puține zboruri”, a precizat aeroportul.

Noi atacuri ale rebelilor houthi asupra Riadului. Redeschiderea aeroportului - incertă CITEȘTE ȘI Noi atacuri ale rebelilor houthi asupra Riadului. Redeschiderea aeroportului - incertă

Acesta nu a specificat numărul exact al zborurilor afectate și nu a răspuns imediat la solicitarea de informații din partea AFP.^

Franța a fost, de asemenea, afectată de furtunile Boelo și Austen, primele din acest sezon. Acestea au lovit nord-vestul Franței în noaptea de joi spre vineri. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a decedat, iar două persoane au fost transportate de urgență la spital.

TAROM renunță de astăzi la o rută istorică, după 16 ani. Traseul spre Belgrad va mai fi asigurat doar prin Air Serbia CITEȘTE ȘI TAROM renunță de astăzi la o rută istorică, după 16 ani. Traseul spre Belgrad va mai fi asigurat doar prin Air Serbia

Vineri, la ora 20:00, alerta portocalie de vânt a fost ridicată pentru toate departamentele afectate – regiunea Hauts-de-France, precum și zona de coastă de la Côtes-d’Armor până la Seine-Maritime –, potrivit ultimului buletin al Météo-France.

Furtuna Austen „s-a îndreptat spre Benelux și Germania”, a explicat organismul de prognoză meteorologică.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3495 +0.0010+0.02 %
1 USD4.7770 +0.0130+0.27 %
1 GBP6.3909 +0.0058+0.09 %
1 CHF5.8093 -0.0011-0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite