Aumovio, cu afaceri puternice în România, încă are probleme de profitabilitate. Semn însă că grupul reușește să compenseze parțial presiunea

Aumovio, companie desprinsă din Continental, cu afaceri puternice în România, raportează un prim trimestru 2026 cu vânzări în scădere, dar cu profitabilitate operațională în creștere, semn că grupul reușește să compenseze parțial presiunea pieței auto prin reducerea costurilor și optimizarea activităților. Compania confirmă țintele pentru întregul an 2026.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Aumovio, cu afaceri puternice în România, încă are probleme de profitabilitate. Semn însă că grupul reușește să compenseze parțial presiunea

Vânzările Aumovio au coborât în primul trimestru al acestui an cu 7,8%, la 4,4 miliarde euro, față de 4,7 miliarde euro în urmă cu un an însă EBIT-ul ajustat a urcat cu 14,3%, la 106 milioane euro, de la 93 milioane euro în 2025.

Marja EBIT ajustată a companiei a crescut de la 1,9% la 2,4%, pe fondul optimizării afacerii și al reducerii costurilor. Compania a înregistrat un EBIT negativ, înainte de ajustări, ca urmare a amortizărilor și efectelor speciale, dar rezultatul s-a îmbunătățit vizibil față de anul precedent.

Rezultatul net al companiei Aumovio rămâne negativ, cu o pierdere netă de 157 milioane euro, dar mai redusă decât pierderea de 217 milioane euro din primul trimestru al anului trecut.

Compania a înregistrat costuri speciale importante, în special pentru restructurare și plăți compensatorii, precum și cheltuieli legate de separarea de Continental AG.

TAROM primește ultima șansă. Nu mai putem să le dăm bani legal, planul actual de restructurare este ultima șansă - Consiliul Concurenței CITEȘTE ȘI TAROM primește ultima șansă. Nu mai putem să le dăm bani legal, planul actual de restructurare este ultima șansă - Consiliul Concurenței

Aumovio are activități importante în România, fiind funcțională în România începând cu 2 septembrie, prin desprinderea de Continental România, de la care a preluat aproximativ 13.000 de angajați, în patru centre de cercetare și dezvoltare (Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara) și două unități de producție (Sibiu și Timișoara). Poziția de Head of Country este deținută de Liviu Bălan, care anterior a condus activitățile diviziei Automotive a Continental România.

În martie, Aumovio a anunțat închiderea a două fabrici și concedieri în unitățile sale, cu aproximativ 750 de persoane în Europa și 800 în China. Până la sfârșitul anului vor fi desființate circa 4.000 de locuri de muncă la nivel global. În România, reducerile confirmate de companie pentru Profit.ro includ 641 de angajați, dintre care 288 de poziții în locația Iași, 117 de poziții în locația Sibiu și 236 de poziții în locația Timișoara. Aumovio produce în aceste unități senzori, afișaje, sisteme de frânare și confort.

Pe divizii, cea mai bună evoluție a fost consemnată de Architecture and Network Solutions, care și-a majorat EBIT-ul ajustat cu peste 60%, în timp ce Autonomous and Commercial Mobility a trecut pe pierdere operațională ajustată. Aumovio confirmă prognoza pentru 2026, cu vânzări ajustate estimate între 17 și 18,5 miliarde euro și o marjă EBIT ajustată între 3,5% și 5,0%.

VIDEO România se confruntă cu un deficit ridicat de protecție. Alexandru Ciuncan, Președinte UNSAR: Studiile din ultimii ani indică însă o creștere a interesului românilor pentru asigurări - Maratonul de Educație Financiară Profit.ro CITEȘTE ȘI VIDEO România se confruntă cu un deficit ridicat de protecție. Alexandru Ciuncan, Președinte UNSAR: Studiile din ultimii ani indică însă o creștere a interesului românilor pentru asigurări - Maratonul de Educație Financiară Profit.ro

Creșterea profitabilității ajustate vine în primul rând din îmbunătățirea marjei brute, care a urcat la 19,1%, față de 17,8% în T1 2025. Compania explică această evoluție printr-un mix de produse mai favorabil, prin măsuri de simplificare a portofoliului și prin reducerea costurilor fixe din zona de cercetare-dezvoltare, în care cheltuielile totale au scăzut la 668 milioane euro, față de 712 milioane euro anul trecut.

Rezultatul operațional raportat rămâne negativ, la -79 milioane euro, deși este mai bun decât pierderea de -147 milioane euro din 2025. Diferența dintre EBIT-ul raportat și cel ajustat vine din efecte speciale de 185 milioane euro, dintre care cele mai importante sunt 156 milioane euro cheltuieli cu restructurarea și plăți compensatorii, 9 milioane euro costuri legate de separarea de Continental AG, 6 milioane euro efecte legate de vânzarea unei subsidiare.

Prima companie chineză care cumpără o fabrică de la un producător auto european. Ford vinde chinezilor o parte din fabrica sa din Spania. Posibil SUV construit în parteneriat CITEȘTE ȘI Prima companie chineză care cumpără o fabrică de la un producător auto european. Ford vinde chinezilor o parte din fabrica sa din Spania. Posibil SUV construit în parteneriat

Rezultatul financiar s-a deteriorat puternic, de la +13 milioane euro în T1 2025 la -63 milioane euro în T1 2026. Cauzele principale sunt efectele de curs valutar și reevaluarea unor instrumente derivate și active financiare.

Raportul trimestrial al Aumovio notează un mediu auto global dificil, afectat de tensiuni geopolitice, incertitudini comerciale, probleme în lanțurile de aprovizionare, prețuri mai mari la energie și materii prime, precum și cerere mai slabă.

Potrivit datelor preliminare S&P Global Mobility, producția globală de autoturisme și vehicule comerciale ușoare a fost în T1 2026 cu 3,4% sub nivelul din T1 2025. Europa a scăzut cu 1,2%, America de Nord cu 2,0%, iar China cu 9,8%. Pentru întregul an 2026, S&P Global Mobility estimează o scădere de 1,8% a producției globale, la 91,4 milioane vehicule.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2386 -0.0005-0.01 %
1 USD4.5706 -0.0004-0.01 %
1 GBP6.0478 -0.0027-0.04 %
1 CHF5.6624 -0.0107-0.19 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite