Avertisment în benzinării: Motorina se poate scumpi în câteva zile cu 0,85 lei pe litru dacă Guvernul nu intervine până atunci

Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Avertisment în benzinării: Motorina se poate scumpi în câteva zile cu 0,85 lei pe litru dacă Guvernul nu intervine până atunci

Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată miercuri publicității.

OLX lansează două instrumente bazate pe AI CITEȘTE ȘI OLX lansează două instrumente bazate pe AI

Potrivit analizei, construcțiile din România intră în ultimele luni ale anului 2026 într-un paradox: volumul lucrărilor continuă să crească, însă capacitatea companiilor de a anticipa costurile pentru anul următor este tot mai limitată, arată Agerpres.

INS arăta pe 20 octombrie că volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 15,4% (serie brută) în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Construcțiile rezidențiale au înregistrat un avans de 22,9%, iar lucrările de construcții noi au crescut cu 18,7%. Accelerarea vine din luna august, când lucrările au fost cu 40,5% peste nivelul din august 2025, cu un avans de 54,9% la clădirile rezidențiale.

Fiind o singură lună, cifra din august trebuie citită cu prudență, consideră analiștii de la Depozit Virtual.

În același timp, se constată că aproximativ șapte din zece fabrici nu își asumă în prezent o politică fermă de preț pentru 2027. În numeroase categorii, ofertele au ajuns să fie valabile doar 30 de zile.

'Toată lumea vorbește despre posibilitatea unui euro la 6 lei. Eu cred că euro este doar vârful aisbergului. Problema reală este suprapunerea a cinci presiuni: curs valutar, energie, combustibil și transport, materiale și finanțare. Dacă acestea se mișcă simultan, fabrica nu mai poate garanta prețul, distribuitorul nu mai poate garanta prețul, iar constructorul nu mai poate calcula cu suficientă siguranță cât îl va costa peste șase luni un proiect contractat astăzi. Pentru mine, acesta este cel mai important semnal din piață înainte de 2027: nu scumpirea este cel mai mare risc, ci impredictibilitatea', spune Cosmin Răileanu, fondator Depozit Virtual.

Pragul de 6 lei pentru un euro trebuie privit ca un scenariu, nu ca o evoluție certă a cursului, arată analiștii. Pentru industria construcțiilor, efectul unei eventuale deprecieri a leului ar depăși costul materialelor importate direct. Numeroase materii prime, echipamente și componente sunt achiziționate în euro, inclusiv de producători care livrează produse finite în România. Cursul BNR a atins un maxim istoric de 5,3527 lei pentru un euro pe 6 octombrie 2026, iar pe 21 octombrie era 5,3297 lei, față de 5,0905 lei la începutul anului, adică o depreciere a leului de aproximativ 4,7%. Până la 6 lei ar mai fi o distanță de circa 12-13%.

FOTO DECIZIE Tarifele pentru parcările albastre. Locurile de parcare publice vor fi curățate de operatorii de salubritate, în București. \ CITEȘTE ȘI FOTO DECIZIE Tarifele pentru parcările albastre. Locurile de parcare publice vor fi curățate de operatorii de salubritate, în București. "Erau ale nimănui, se aduna mizerie la borduri pe care nu o strângea nimeni."

Un constructor care semnează astăzi un contract în lei, dar cumpără ulterior materiale al căror preț depinde de euro, poate descoperi că bugetul inițial nu mai acoperă aceleași cantități.

De asemenea, energia reprezintă o componentă importantă a costurilor de producție pentru materiale precum cimentul, cărămida, sticla, oțelul sau produsele termoizolante. Europa intră în sezonul rece cu depozitele de gaze pline puțin peste 70%, cel mai scăzut nivel pentru această perioadă de la începutul monitorizării, în 2011, iar prețul gazelor pe bursă se apropie de maximul ultimilor patru ani. Într-un scenariu pentru o iarnă geroasă, stocurile ar putea scădea până la aproximativ 11%. Toate acestea pot menține presiunea asupra pieței energiei.

Analiză scoate în evidență faptul că pentru fabricile de materiale de construcții, o creștere a costurilor cu gazele sau electricitatea poate impune recalcularea prețurilor de producție. Efectele depind de consumul energetic, de contractele de furnizare și de capacitatea producătorului de a absorbi temporar costurile suplimentare. Menținerea unui preț câteva săptămâni nu garantează aceleași condiții pentru întregul an 2027.

'Materiile prime trebuie transportate către fabrici, produsele finite către distribuitori sau șantiere, iar utilajele trebuie alimentate pe întreaga durată a lucrărilor. Între 4 septembrie și 10 octombrie 2026, prețul mediu al motorinei în România a crescut cu 7,3%, de la 10,16 la 10,90 lei/litru, cu un maxim de 10,95 lei/litru pe 22 septembrie, iar cel al benzinei cu 5,0%, de la 9,66 la 10,14 lei/litru, pe fondul perturbărilor de aprovizionare de pe piețele internaționale. Prețurile includ o reducere temporară de 25% a accizei la motorină, valabilă până la 31 octombrie 2026; în lipsa unei prelungiri, motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei/litru', se mai spune în analiză.

În plus, materialele voluminoase sau grele sunt deosebit de sensibile la costul transportului. Astfel, distanța dintre fabrică și șantier, gradul de încărcare a camioanelor și numărul transporturilor intermediare devin variabile economice importante.

Antifrauda a identificat o persoană fizică care a comercializat timp de trei ani 75 de autoturisme fără declararea obligațiilor fiscale CITEȘTE ȘI Antifrauda a identificat o persoană fizică care a comercializat timp de trei ani 75 de autoturisme fără declararea obligațiilor fiscale

Potrivit lui Cosmin Răileanu, aproximativ șapte din zece fabrici cu care compania discută nu își pot construi în prezent o politică fermă de preț pentru 2027. În numeroase categorii, valabilitatea ofertelor este limitată la 30 de zile.

Pentru constructorii care participă la licitații sau contractează lucrări cu execuție de șase, nouă sau douăsprezece luni, diferența dintre perioada de valabilitate a ofertei de materiale și durata proiectului poate crea un risc comercial semnificativ. O ofertă competitivă în septembrie 2026 nu garantează automat aceleași costuri de aprovizionare în martie 2027.

Constructorii pot negocia clauze de ajustare și planifica achizițiile în etape. Cumpărarea integrală în avans poate proteja un preț, dar blochează capital și generează costuri de depozitare, constată specialiștii.

Cât privește finanțarea, analiștii au remarcat faptul că șantierele pot avea lucrări, dar nu și lichiditate.

La 10 septembrie 2026, Ministerul Dezvoltării a anunțat epuizarea creditelor bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny'. Din 11 septembrie, depunerea solicitărilor de transfer a fost suspendată pentru beneficiarii vizați, cu anumite excepții; mecanismul poate fi reluat dacă sunt suplimentate fondurile, fie printr-o rectificare bugetară, fie prin alocări din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului.

Guvernul Niculescu pregătește prima rectificare bugetară a anului, așteptată până la sfârșitul lunii octombrie, urmată de o a doua la finalul lui noiembrie. Printre prioritățile detaliate public până acum se află sănătatea, afacerile interne, serviciile de ambulanță și plata compensărilor la energie; Anghel Saligny nu este menționat, iar o suplimentare a programului nu a fost anunțată până la data actualizării, remarcă analiza Depozit Virtual.

Situația nu înseamnă că toate șantierele finanțate public sunt blocate. Arată însă cât de importantă este lichiditatea într-un sector în care cheltuielile apar înaintea încasărilor. Dacă un constructor finanțează suplimentar achizițiile, salariile și utilajele, iar în aceeași perioadă cresc prețurile materialelor sau transportului, presiunea asupra capitalului de lucru poate deveni considerabilă.

'Putem ajunge într-o situație paradoxală: România să aibă proiecte, fonduri europene și șantiere, dar constructorii să nu mai poată estima suficient de precis costul lucrărilor și, în același timp, să fie obligați să finanțeze perioade tot mai lungi din propriul cash', afirmă Cosmin Răileanu.

Val de indignare în Germania, după prezența șefului Audi la un miting al lui Trump. Volkswagen „nu a învățat nimic din istorie”, acuză o deputată SPD CITEȘTE ȘI Val de indignare în Germania, după prezența șefului Audi la un miting al lui Trump. Volkswagen „nu a învățat nimic din istorie”, acuză o deputată SPD

El adaugă că un constructor poate contracta un proiect la un anumit curs valutar, pe baza unor oferte de materiale valabile 30 de zile. Peste câteva luni, poate avea nevoie de aceleași materiale, dar la un curs diferit, cu prețuri de energie și transport modificate. Dacă încasările întârzie, trebuie să suporte și costul suplimentar al finanțării.

Aceste efecte nu se adună mecanic și nu înseamnă că toate costurile vor crește obligatoriu. Unele se pot stabiliza sau reduce. Problema apare atunci când compania nu are suficientă vizibilitate pentru a construi un buget realist.

Conform analizei, creșterea volumului lucrărilor din primele opt luni ale anului 2026 (+15,4%) arată că sectorul continuă să aibă activitate. Totuși, evoluția lucrărilor executate nu garantează că toate proiectele contractate pentru anul viitor vor avea aceleași condiții economice.


Într-o piață în care furnizorii reduc valabilitatea ofertelor, energia și transportul sunt volatile, iar lichiditatea este sub presiune, managementul achizițiilor devine parte esențială a strategiei financiare. Pentru constructori, aceasta înseamnă verificarea termenelor ofertelor, negocierea mecanismelor contractuale de ajustare, corelarea livrărilor cu ritmul lucrărilor și dimensionarea realistă a capitalului de lucru.

'De aceea cred că 2027 nu va fi neapărat anul celui care construiește sau vinde cel mai mult. Va fi anul celui care cumpără cel mai bine, își protejează marja și își controlează cash-flow-ul. Următoarea bătălie din construcții nu va mai fi doar pentru proiecte. Va fi pentru predictibilitate și lichiditate', conchide fondatorul Depozit Virtual. 

Situația de crizã pe piața țițeiului și a produselor petroliere va fi prelungită cu trei luni, pentru perioada 1 noiembrie 2026 - 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii mãsurilor destinate protejării populației și economiei de efectele nivelului ridicat al prețurilor la carburanți, prevede un proiect de hotărâre de guvern pregătit de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei.

Prin proiectul de hotãrâre vor fi menținute toate mãsurile aflate în prezent în vigoare, inclusiv mecanismul de diminuare temporarã a accizei la motorina standard, limitarea adaosului comercial la carburanți, regimul de monitorizare a exporturilor și livrãrilor intracomunitare, precum și celelalte mãsuri instituite prin Legea nr. 162/2026, arată Finanțele.

Potrivit evaluãrilor Ministerului Finanțelor, la nivelul actual al pieței, încetarea mãsurii de reducere a accizei ar determina o creștere estimatã a prețului motorinei de aproximativ 0,85 lei pe litru. În condiții de piațã neschimbate, prețul mediu al motorinei ar putea crește de la aproximativ 10,90 lei/litru la circa 11,75 lei/litru, ceea ce ar însemna un cost suplimentar de aproximativ 42 de lei pentru alimentarea unui autoturism cu un rezervor de 50 de litri.

Scad șansele de repornire a centralei de la Cernavodă. Debitul Dunării va crește marginal până la finalul lunii, însă se va situa de aproape 3 ori sub media multianuală a lunii octombrie CITEȘTE ȘI Scad șansele de repornire a centralei de la Cernavodă. Debitul Dunării va crește marginal până la finalul lunii, însă se va situa de aproape 3 ori sub media multianuală a lunii octombrie

Menținerea mãsurilor contribuie la limitarea presiunilor inflaționiste și la protejarea puterii de cumpãrare a populației, în special în sezonul rece, precum și la reducerea impactului costurilor de transport asupra prețurilor bunurilor și serviciilor.

Totodatã, proiectul sprijinã mediul de afaceri, în special sectoarele transporturilor, agriculturii și logisticii, prin menținerea unor costuri mai reduse cu carburanții.

Hotãrârea trebuie adoptatã și publicatã înainte de 31 octombrie 2026 pentru a asigura continuitatea mãsurilor aflate în prezent în aplicare.

Qatarul, mare exportator de GNL, a semnat un contrat de import gaze lichefiate din SUA CITEȘTE ȘI Qatarul, mare exportator de GNL, a semnat un contrat de import gaze lichefiate din SUA

Prin proiectul de hotărâre se propune prelungirea duratei situației de criză instituite pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027 inclusiv, respectiv pentru perioada maximă de 3 luni permisă de lege. Pe această perioadă se aplică în continuare toate măsurile de protecție, fără modificarea parametrilor acestora, astfel:

  • mecanismul de diminuare a accizei la motorina standard continuă pe segmentele bilunare cuprinse între 1 noiembrie 2026 și 31 ianuarie 2027, cu aceeași perioadă de referință fixă (1 februarie – 29 martie 2026), aceleași praguri și aceleași trepte de diminuare; primul segment acoperit este 1–15 noiembrie 2026, pentru care perioada de analiză este 16–26 octombrie 2026;
  • limita adaosului comercial rămâne valoarea medie anuală din 2025, majorată o singură dată cu rata inflației, iar respectarea acesteia se verifică, potrivit art. 2 alin. (12) din Legea nr. 162/2026, ca medie pe întreaga durată a situației de criză, inclusiv perioada prelungită;
  • contribuția pe venituri excepționale se datorează pentru lunile noiembrie 2026 – ianuarie 2027, în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 162/2026, cu declarare și plată până la data de 25 a fiecărei lunii următoare;
  • regimul acordului prealabil pentru exporturi și livrări intracomunitare, derogarea privind conținutul de biocarburant, obligațiile de raportare și regimul contravențional se aplică în continuare.

Proiectul nu stabilește o nouă perioadă de referință și nici un nou an de referință. Prelungirea asigură continuitatea situației de criză instituite prin lege, fără întreruperea mecanismelor aflate în aplicare. Mecanismul de diminuare a accizei este autoreglabil: dacă VPM sau VM scad sub 5%, diminuarea nu intervine pentru segmentul următor, fără a fi necesar un act normativ. Dacă împrejurările care au determinat instituirea situației de criză încetează înainte de 31 ianuarie 2027, Guvernul poate dispune încetarea anticipată a situației de criză.

Ciucu, brutal de sincer cu încălzirea din case: Să nu-i mai mințim pe oameni, problemele de termoficare nu vor fi rezolvate integral mai devreme de 15-20 de ani! Și în această iarnă există riscul unor avarii. Anunț despre facturi CITEȘTE ȘI Ciucu, brutal de sincer cu încălzirea din case: Să nu-i mai mințim pe oameni, problemele de termoficare nu vor fi rezolvate integral mai devreme de 15-20 de ani! Și în această iarnă există riscul unor avarii. Anunț despre facturi

Evoluția pieței în ultimele 12 luni

După declanșarea crizei, în martie 2026, cotațiile și prețurile s-au menținut la niveluri ridicate, cu un nou vârf în septembrie – octombrie 2026. În septembrie 2026, față de octombrie 2025, cotația Platts motorină a crescut cu 121%, țițeiul Brent cu 58%, iar prețurile la pompă cu 38% (motorină) și 33% (benzină), deși prețul motorinei include diminuarea accizei:

Avertisment în benzinării: Motorina se poate scumpi în câteva zile cu 0,85 lei pe litru dacă Guvernul nu intervine până atunci

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3487 +0.0020+0.04 %
1 USD4.7977 +0.0232+0.49 %
1 GBP6.3892 +0.0165+0.26 %
1 CHF5.7921 +0.0113+0.20 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite