Este un protest față de sistemul de vize, considerat restrictiv, al UE, care le limitează durata șederii pe teritoriul Uniunii.
Regula, care le permite să rămână în UE timp de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, nu este nouă, însă controalele s-au intensificat odată cu intrarea în vigoare, în octombrie 2025, a noilor sisteme electronice automate de înregistrare și control a datelor persoanele (EES și ETIAS) la frontierele externe ale spațiului Schengen.
Șoferii – care blochează doar trecerea mărfurilor, nu și a mașinilor private – au solicitat în repetate rânduri o excepție de la aceste reguli din partea Bruxellesului.
„Pedepsiți, expulzați și prejudiciați întreaga economie și populație europeană”, a declarat Nedjo Mandic de la Asociația Transportatorilor sârbi, pentru AFP, la Batrovci, un important punct de trecere a frontierei cu Croația, stat membru al UE.
În alte părți ale Balcanilor, zeci de puncte de trecere a frontierei pentru mărfuri din Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Bosnia au fost, de asemenea, parțial blocate de camioane parcate, arată Agerpres.
Acțiunea, coordonată de sindicatele transportatorilor rutieri, ar putea dura până la o săptămână.
„Șoferii profesioniști nu sunt nici turiști, nici migranți ilegali, nici teroriști sau lucrători ilegali”, a declarat Asociația transportatorilor din Macedonia de Nord într-un comunicat.
Sindicatele au declarat că vor pune capăt blocadei dacă UE va fi de acord să negocieze cu ele, dar că, în caz contrar, aceasta ar putea continua până la o săptămână.
Conform datelor oficiale ale UE, Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Balcanilor de Vest, reprezentând peste 60% din schimburile comerciale ale regiunii, marea majoritate având loc pe cale rutieră.












