BMW a extins până în 2026 contractul directorului general Oliver Zipse

Auto/Transporturi   
BMW a extins până în 2026 contractul directorului general Oliver Zipse

Oliver Zipse

Consiliul de Supervizare al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a extins până în 2026 contractul directorului general Oliver Zipse, și l-a numit în Board pe șeful BMW China, Jochen Goller, transmite DPA.

Zipse, în vârstă de 59 de ani, este la conducerea producătorului auto din august 2019. Sub conducerea sa, BMW și-a extins semnificativ afacerile din China și anul trecut a raportat un profit record, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Guvernul nu se grăbește să semneze prelungirea plafonării tarifelor RCA. Ce soluție este căutată CITEȘTE ȘI Guvernul nu se grăbește să semneze prelungirea plafonării tarifelor RCA. Ce soluție este căutată
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

În următorii trei ani, va fi lansat modelul BMW exclusiv electric "New Class", va crește la o treime ponderea mașinilor electrice în totalul vânzărilor de mașini electrice și se va extinde digitalizarea companiei.

"Într-un moment de criză pe plan mondial și de profunde transformări, grupul BMW nu doar că a obținut rezultate robuste sub conducerea lui Oliver Zipse, dar și-a consolidat poziția de lider la nivel global", a afirmat Norbert Reithofer, președintele Consiliului de Supervizare al BMW.

De asemenea, Goller îl va înlocui pe Pieter Nota, care a fost membru al Board-ului responsabil cu vânzările.

Goller, în vârstă de 57 de ani, lucrează la BMW din 1999 și a condus operațiunile grupului în China.

BCE vrea să folosească inteligența artificială pentru a înțelege mai bine inflația CITEȘTE ȘI BCE vrea să folosească inteligența artificială pentru a înțelege mai bine inflația

Recent, BMW a anunțat o creștere semnificativă a vânzărilor pe plan global în trimestrul doi din 2023, în timp ce livrările de vehicule electrice (EV) au fost mai mult decât duble.

În perioada aprilie - iunie 2023, vânzările grupului german au crescut cu 11,3%, comparativ cu trimestrul doi din 2022, la 626.726 vehicule. Livrările de vehiculele electrice au urcat cu 150,7% în trimestrul doi al anului în curs, la 77.948 unități.

În primul semestru din acest an au fost livrate 1,21 milioane de modele BMW, Mini și Rolls-Royce, un avans de 4,7% față de primele șase luni din 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
oliver zipse