BMW investește 300 milioane euro pentru extinderea uzinei din Leipzig, locul unde se produce modelul electric i3

BMW investește 300 milioane euro pentru extinderea uzinei din Leipzig, locul unde se produce modelul electric i3

Modelul i8 Coupe, in uzina din Leipzig

scris 27 mai 2018

BMW își va extinde uzina din Leipzig, Germania, în urma unei investiții de 300 de milioane de euro, pentru a face loc noilor modele pe care marca le pregătește, potrivit unui anunț al companiei.

BMW își va pregăti uzina din Leipzig, a cincea ca mărime din rețeaua de producție a grupului, pentru a produce mai multe mașini, pe baza unei investiții de 300 de milioane de euro, care va crește capapcitate de la circa 250.000 de unități anual, la 350.000 de vehicule.

În prezent, în uzina din Leipzig sunt construite modelele Serie 1, Serie 2 Active Tourer și Serie 2 Coupe și Cabrio, precum și modelele din familia i, i8 și i3. Acestea din urmă sunt fabricate pe propriile linii de fabricație, într-o hală separată, care utilizează energie regenerabilă provenită de la eoliene.

„Prin măsurile pe care le introducem, ar trebui să facem uzina mai flexibilă și, mai presus de orice, mai eficientă pentru a rămâne competitivă în viitor.", a spus Oliver Zipse, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG și responsabil pentru producție.

Deși BMW nu a spus dacă vor fi noi modele introduse sau noua capacitate va fi folosită doar pentru actualele modele, creșterea estimată de marca bavareză pentru familia i (i3, i8 Coupe și i8 Roadster), de la 130 la 200 unități pe zi reprezintă doar circa 25.000 de vehicule în plus, astfel că diferența ar putea fi repartizată viitoarelor modele noi. După cum anunță compania, BMW Group pregătește în prezent toate fabricile pentru a integra automobilele electrice în structurile lor existente, astfel încât să poată produce simultan automobile cu motoare termice, hibride și complet electrice.

Uzina va beneficia de un upgrade al vopsitoriei, de o suplimentare  numărului de roboți cu 500 de exemplare și de o linie de producție de uși și capote pentru alte uzine BMW.

De asemenea, sunt vizate modificări pentru o mai bună integrare a relației oameni - roboți.

Investiția a făcut subiectul unor articole acide în presa germană, în special pe tema personalului, mai exact a faptului că investiția nu va genera niciun loc de muncă. Tabloidul Bild a titrat „500 noi roboți - 0 locuri de muncă”. Cei de la BMW au trimis o replică prin care susțin că investiția securizează cele 5.300 de locuri de muncă existente.

Volvo extinde producția lui XC40 și în China, pentru a face față cererii foarte mari CITEȘTE ȘI Volvo extinde producția lui XC40 și în China, pentru a face față cererii foarte mari

Orașul Leipzig este cunoscut pentru faptul că a devenit, dintr-un oraș sărac, afectat de apartenența la Germania de Est, un centru important al industriei auto germane, aici funcționând și o uzină a mărcii Porsche.

Potrivit celor de la BMW, în uzina din Leipzig, cea mai recent construită fabrică a mărcii, deschisă în 2005, au fost produse până acum 2,3 milioane de automobile. Investitiția totală se ridică la 3 miliarde euro.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bmw
uzina leipzig
i3
i8
masini electrice