CONFIRMARE Tarom primește ajutor pentru ”salvare” și pentru a se restructura

CONFIRMARE Tarom primește ajutor pentru ”salvare” și pentru a se restructura
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 feb 2020

Guvernul a semnat acordarea pentru operatorul național aerian Tarom a unui ”împrumut de salvare”, pe termen scurt, pentru implementarea unui plan de restructurare, dar și de un împrumut pe termen mediu, sub forma unui ajutor de stat, pentru modernizarea flotei comerciale. Măsurile ar putea avea un rezultat financiar de 30 milioane dolari anual, potrivit unei analize văzută de Profit.ro și efectuate de consultantul extern contractat de Tarom.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Potrivit rezultatelor financiare publicate la Ministerul Finanțelor, în 2018, Tarom și-a adâncit pierderile de la 175,5 milioane de lei la aproape 183 de milioane de lei, în timp ce afacerile au crescut cu aproape 17%, la 1,2 miliarde de lei.

Ajutorul de salvare va consta în acordarea unui împrumut de la Trezorerie, în sumă de 195 milioane lei, ”în absența căruia practic Tarom, începând din luna martie, ar fi în imposibilitatea finanțării activității curente”.

Ajutorul de salvare se va putea transforma în ajutor de restructurare, după notificarea și aprobarea Comisiei Europene, iar în urma aprobării ajutorului de salvare compania trebuie să vină cu un plan de restructurare.

O nouă companie aeriană își încearcă norocul în România, dar numai pentru curse charter, cu doar două avioane, având în spate și un fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și un fost șef de cabină Tarom CITEȘTE ȘI O nouă companie aeriană își încearcă norocul în România, dar numai pentru curse charter, cu doar două avioane, având în spate și un fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și un fost șef de cabină Tarom

Potrivit documentului oficial, prezentat de Profit.ro, Tarom a contractat un consultant extern pentru elaborarea unui plan de măsuri de eficientizare a activității.

Conform acestui consultant, pentru continuarea activității și implementarea unei strategii coerente de dezvoltare, Tarom are nevoie urgentă de restructurare precum și de susținere financiară pe termen scurt și mediu, pe următoarele două direcții:

- Implementarea unul plan de de restructurare care să vizeze atât optimizarea veniturilor (prin optimizarea rutelor actuale, îmbunătățirea strategiei de preț etc.), cât și reducerea costurilor (măsuri care să susțină transformarea organizațională și optimizarea principalelor categorii de costuri).

- Modernizarea flotei, având în vedere necesitatea înlocuirii în operare a aeronavelor ATR42/72 și B737-300.

De altfel, la finele iunii iunie 2019, conducerea Tarom a fost mandatată  de acționarul majoritar să achiziționeze un număr de nouă aeronave noi de tipul ATR, care vor înlocui cele 9 avioane ATR vechi ale companiei.

Tarom lansează o nouă ofertă de bilete ieftine CITEȘTE ȘI Tarom lansează o nouă ofertă de bilete ieftine

Tot conform consultantului, Tarom poate genera un impact estimat pe rezultatul financiar de până la 30 milioane dolari anual, ulterior implementării integrale a acestor măsuri.

Pe termen mediu, însă, nevoia de finanțare pentru modernizarea flotei va trebui acoperită prin surse externe, a recomandat consulatntul companiei baționale.

Astfel, ar fi necesare:

- Accesarea unui împrumut pe termen foarte scurt (împrumut de salvare) care să finanțeze implementarea planului de restructurare, pe o perioadă de maximum 6 luni.

- Accesarea unui ajutor de stat care să finanțeze modernizarea flotei și activitatea pe  termen mediu, pe o perioadă de până în 5 ani.

CONFIRMARE Tarom primește ajutor pentru ”salvare” și pentru a se restructura

Producție record la Dacia, în 2019, chiar dacă în decembrie volumul a scăzut. Ford a înregistrat o scădere ușoară, față de 2018 CITEȘTE ȘI Producție record la Dacia, în 2019, chiar dacă în decembrie volumul a scăzut. Ford a înregistrat o scădere ușoară, față de 2018

Tarom s-a clasat pe locul 55 din 72 printre companiile aeriene, în funcție de punctualitate, servicii și gestionarea cererilor de compensații, coborând 6 poziții față de anul trecut, iar aeroportul Otopeni, într-un alt top pe acest segment, ocupă locul 129 din 132.

Totodată, în 2018, Tarom a înregistrat o creștere semnificativă a curselor întârziate comparativ cu anul 2017. Astfel, totalul curselor cu întârzieri a crescut cu 33% anul trecut, în condițiile în care Tarom plătește pasagerilor, anual, peste jumătate de milion de euro despăgubiri pentru întârzierile de peste 3 ore.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
restructurare
consultant
imprumut
salvare
ajutor
stat
document