DOCUMENT Consultant extern: Tarom are nevoie de un ”împrumut de salvare” pentru a se restructura, dar și de un ajutor de stat pentru flotă

DOCUMENT Consultant extern: Tarom are nevoie de un ”împrumut de salvare” pentru a se restructura, dar și de un ajutor de stat pentru flotă
scris 28 aug 2019

Operatorul național aerian Tarom are nevoie de un ”împrumut de salvare”, pe termen scurt, pentru implementarea unui plan de restructurare, dar și de un împrumut pe termen mediu, sub forma unui ajutor de stat, pentru modernizarea flotei comerciale. Măsurile ar putea avea un rezultat financiar de 30 milioane dolari anual, potrivit unei analize văzută de Profit.ro și efectuate de consultantul extern contractat de Tarom.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Luni, ministrul Transporturilor a anunțat că peste 300 de persoane angajate la departamentele comercial, achiziții și economic din cadrul Tarom vor fi concediate în perioada următoare.

De ce este important: Potrivit rezultatelor financiare publicate la Ministerul Finanțelor, în 2018, Tarom și-a adâncit pierderile de la 175,5 milioane de lei la aproape 183 de milioane de lei, în timp ce afacerile au crescut cu aproape 17%, la 1,2 miliarde de lei.

Este bine de știut: Transportatorul aerian național Tarom are, din a doua parte a lunii iunie, un al patrulea director general doar în acest an. Mădălina Mezei, care din aprilie 2009 era reprezentant al companiei la Bruxelles l-a înlocuit în funcție pe Mareși Cărăvan, care a condus compania timp de câteva zile, după ce pilotul Florin Susanu a renunțat la poziție. Susanu îl înlocuia în funcție pe Werner Wolff, îndepărtat de la conducerea Tarom în luna martie.

Context: Recent, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că noua organigramă a societății Tarom a fost discutată în Consiliul de Administrație și urmează restructurări la această companie, precum și la alte societăți de stat din subordinea ministerului de resort.

Efectul vinietei pregătite în Capitală: 500.000 de automobile din București și Ilfov pot fi interzise în centru CITEȘTE ȘI Efectul vinietei pregătite în Capitală: 500.000 de automobile din București și Ilfov pot fi interzise în centru

Potrivit unui document oficial, Tarom a contractat un consultant extern pentru elaborarea unui plan de măsuri de eficientizare a activității.

Conform acestui consultant, pentru continuarea activității și implementarea unei strategii coerente de dezvoltare, Tarom are nevoie urgentă de restructurare precum și de susținere financiară pe termen scurt și mediu, pe următoarele două direcții:

- Implementarea unul plan de de restructurare care să vizeze atât optimizarea veniturilor (prin optimizarea rutelor actuale, îmbunătățirea strategiei de preț etc.), cât și reducerea costurilor (măsuri care să susțină transformarea organizațională și optimizarea principalelor categorii de costuri).

- Modernizarea flotei, având în vedere necesitatea înlocuirii în operare a aeronavelor ATR42/72 și B737-300.

De altfel, la finele iunii iunie, conducerea Tarom a fost mandatată  de acționarul majoritar să achiziționeze un număr de nouă aeronave noi de tipul ATR, care vor înlocui cele 9 avioane ATR vechi ale companiei.

OFICIAL Trenurile de mărfuri circulă pe căile ferate române mai încet decât trotinetele electrice. Majoritatea trenurilor de călători nu depășesc cu mult trotineta CITEȘTE ȘI OFICIAL Trenurile de mărfuri circulă pe căile ferate române mai încet decât trotinetele electrice. Majoritatea trenurilor de călători nu depășesc cu mult trotineta

Tot conform consultantului, Tarom poate genera un impact estimat pe rezultatul financiar de până la 30 milioane dolari anual, ulterior implementării integrale a acestor măsuri.

Pe termen mediu, însă, nevoia de finanțare pentru modernizarea flotei va trebui acoperită prin surse externe, a recomandat consulatntul companiei baționale.

Astfel, ar fi necesare:

- Accesarea unui împrumut pe termen foarte scurt (împrumut de salvare) care să finanțeze implementarea planului de restructurare, pe o perioadă de maximum 6 luni.

- Accesarea unui ajutor de stat care să finanțeze modernizarea flotei și activitatea pe  termen mediu, pe o perioadă de până în 5 ani.

DOCUMENT Consultant extern: Tarom are nevoie de un ”împrumut de salvare” pentru a se restructura, dar și de un ajutor de stat pentru flotă

Ministrul Transporturilor promite restructurări la companiile din subordine, printre care TAROM și CNAIR: Nu mai ținem un stufăriș de oameni care nu fac nimic CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor promite restructurări la companiile din subordine, printre care TAROM și CNAIR: Nu mai ținem un stufăriș de oameni care nu fac nimic

Tarom s-a clasat pe locul 55 din 72 printre companiile aeriene, în funcție de punctualitate, servicii și gestionarea cererilor de compensații, coborând 6 poziții față de anul trecut, iar aeroportul Otopeni, într-un alt top pe acest segment, ocupă locul 129 din 132.

Totodată, în 2018, Tarom a înregistrat o creștere semnificativă a curselor întârziate comparativ cu anul 2017. Astfel, totalul curselor cu întârzieri a crescut cu 33% anul trecut, în condițiile în care Tarom plătește pasagerilor, anual, peste jumătate de milion de euro despăgubiri pentru întârzierile de peste 3 ore.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
tarom
restructurare
consultant
imprumut
salvare
ajutor
stat
document