Vânzările pe piețele europene ale celui mai popular model Dacia, Sandero, au avut valori foarte bune pe două dintre principalele piețe ale mărcii, chiar dacă dezechilibrele din ianuarie și februarie au dat peste cap complet situația mărcii.
Cea mai importantă revenire a lui Sandero este vizibilă pentru a doua lună consecutivă în Spania, unde hatchback-ul produs în Maroc de Dacia a redevenit lider cu un volum care ține la mare distanță mașina de pe locul al doilea, Seat Ibiza, un model local și extrem de popular, rival direct în segmentul B, relevă datele analizate de Profit.ro.
Sandero a vândut în a patra lună a anului 3.511 exemplare către clienții spanioli, având o creștere spectaculoasă, de 22,6%, față de anul precedent. Acesta vine indiscutabil ca efect al comenzilor din lunile anterioare care au fost livrate cu întârziere.
Acest lucru se vede și din faptul că, de la începutul anului, modelul Dacia încă mai are o scădere de 7,8%, cu un volum de 11.037 de unități înmatriculate.
O creștere și mai mare are în aprilie Bigster, 132,8%, cu un volum de 454 de unități, dar acesta vine pe fondul unei baze slabe de raportare (aprilie 2025, abia începuseră livrările noului model).
În schimb, Duster încă nu a reușit să recupereze scăderile din lunile anterioare, cauzate în special de lansarea cu întârziere a noii motorizări 4x4, dar și din cauza canibalizării cu Bigster.
Cu 838 de unități, Duster a scăzut cu -31% în aprilie și și-a majorat declinul pe primele patru luni la -22,5%, cu 3.767 unități. A crescut în schimb Spring, cu 20,4%, cu 124 de exemplare, semn că introducerea noilor motorizări ar putea schimba tendințele pentru acest model, de asemenea puternic afectat în primele luni ale anului.
În total, Dacia a înregistrat o creștere de aproape 10 procente pe piața din Spania, la 5.539 de autoturisme livrate, ceea ce poziționează marca, în aprilie, pe locul 8 pe această piață extrem de disputată, unde Toyota este lider absolut de ani buni, iar grupul VW, cu mărcile VW și Seat, completează podiumul vânzărilor.
Mai mult, de la începutul anului, Dacia este pe locul 7, reușind să depășească Hyundai.
Pentru Dacia, revirimentul de Spania este cu atât mai impotant cu cât aici concurența chinezilor părea foarte puternică, dar fără un corespondent real în vânzări. Cea mai vândută marcă este MG, care a reușit în aprilie să intre pe locul 10, cu 4.424 de unități vândute, dar care nu se numără printre cele mai vândute mărci, pe primele patru luni.
Piața auto din Spania este în creștere având 106.862 de vehicule înmatriculate în aprilie și un plus de 8,4%. După primele patru luni are un avans de aproape 8 procente, la un volum de 407.389 de vânzări de autoturisme.
Numărul de autoturisme electrificate (BEV+PHEV) a ajuns la 22.758 de unități în această a patra lună, cu o creștere de 43% și 21,3% din piața totală.
Franța, semne clare de revenire pentru Dacia
Pe piața din Franța sunt de asemenea informații oficiale privind vânzările Sandero, care a reușit să depășească volumul vândut în urmă cu un an și a urcat pe locul al doilea pentru prima dată în istoria prezenței sale pe această piață.
Modelul românesc a livrat în aprilie clienților din Franța, 5.353 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 5 procente față de anul trecut, marcând astfel depășirea momentelor dificile din lunile anterioare. Practic, atât în aprilie, cât și de la începutul acestui an, Sandero este depășit în vânzări doar de Peugeot 208, aflat la o distanță mică de modelul românesc.
Celelalte modele ale Dacia nu au avut o revenire la fel de puternică în Franța, Duster fiind deocamdată pe locul 13 în vânzări, după un declin de aproximativ 30%, care a coborât vânzările de la începutul anului la 10.440 de unități.
Dacă luăm în considerare vânzările lui Bigster, care s-au ridicat în acest început de an la 5.896 vehicule, putem sesiza cu ușurință și aici canibalizarea celor două modele, care a produs efecte colaterale și la Jogger (3.514 unități în acest an, față de 5.366 în urmă cu un an).
Cu toate modelele însumate, Dacia a încheiat aprilie cu o scădere de -5,3%, adică 11.505 unități, cota sa de piață fiind diminuată la 8,3% (față de 8,8% în aprilie 2025).
După patru luni, situația Dacia rămâne puternic afectată de declinul din primul trimestru, având -14,7% și un volum de 41.143 de autoturisme vândute, cu o cotă de piață de 7,6%.
Piața auto din Franța a scăzut ușor în aprilie, la 169.167 vehicule (-1,4%), cu un total de 138.339 autoturisme (-0,3%). După cele patru luni care au trecut din acest an, piața are un mic decalaj, de circa un procent în minus, față de anul precedent, cu 659.929 vehicule, din care 539.895 (-1,6%) autoturisme.
Segmentul electric a crescut foarte mult, ajungând la 27,5% din piață, în timp ce hibridele au depășit 51%.















