Șapte modele de la cinci mărci au fost implicate în opt campanii diferite de rechemare în service în ultimele săptămâni din aprilie, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Alte șapte mărci au la rândul lor campanii supravegheate de autoritățile germane, în care sunt implicate 21 de modele. În total, sunt aproape 200.000 de vehicule implicate, dar cele mai multe vin de la Kia.
Producătorul sud-coreean Kia are o listă lungă de modele care au o posibilă problemă cu noile afișaje de mari dimensiuni. Acestea se pot confrunta cu o eroare a ssistemului de operare care conduce la întârzierea afișării unor alerte sau avertismente pe panoul de bord, în mers. Defecțiunea poate pune în pericol pasagerii, în cazul unor situații care necesită intervenția șoferului.
În total, sunt 174.505 vehicule, pe lista de modele implicate fiind prezente Sportage, EV5, PV5, EV6, Sorento, K8, EV9, Tasman, EV4, K5, Carnival, EV3 și K4, fabricate între 24 iunie 2025 și 18 decembrie 2025.
Și Volvo are o campanie asemănătoare, dar volumul de mașini rechemate este mai redus, cu doar 8.790 vehicule XC30, fabricate în perioada 2024 – 2025. Problema sesizată ține de semnalele acustice de avertizare care nu funcționează și pot împiedica șoferul să afle despre posibile situații periculoase.
Mercedes-Benz a început rechemarea pentru 10.000 de vehicule G Class, fabricate între 19 ianuarie 2024 și 25 august 2025. Deși vorbim despre un automobil extrem de scump, proiectarea acestuia a codus la o echipare cu șuruburi de roată neconforme, care ar putea conduce la desprinderea roții și la pierderea controlului mașinii.
Grupul Stellantis este iarăși afectat de o campanie pe scară largă, care cuprinde mai multe modele din gama producătorului. De această dată vorbim despre vehicule comerciale ușoare, care se confruntă cu o problemă serioasă. Este vorba despre un senzor de NOx (oxizi de azot) care a fost montat incorect și poate conduce, din acest motiv, la intrarea gazelor de eșapament în compartimentul motorului.
Principalul risc în această situație este supraîncălzirea motorului și aprinderea componentelor, care pot provoca un incendiu. În total sunt aproximativ 10.000 de LCV-uri ale mărcilor Opel, Peugeot, Citroen și Fiat, respectiv Combo, Partner și Rifter, Berlingo și Doblo, toate echipate cu motorul 1.5 BlueHDi. Toate sunt mașini aproape identice, cea mai importantă diferență fiind sigla de pe grilă.
Exact aceeași listă de modele este implicată într-o altă campanie, din cauza unor probleme ale scaunelor din față. Spătarul acestora a fost proiectat greșit, fiind în pericol să permită căderea șoferului și rănirea acestuia.
Au mai fost incluse în rechemări în aprilie mașinile Land Rover Range Rover fabricate între 2011 – 2017, din cauza unei defecțiuni a airbagului, care poate pune în pericol viața pasagerilor. Potrivit descrierii oficiale, dispozitivul de umflare cu nitrat de amoniu se poate rupe în timpul declanșării airbagului.
De asemenea, aproape 5.000 de vehicule Land Rover Defender produse între 4.11.2025 și 24.03.2026 vor merge pentru verificări, deoarece un nit de prindere a centurii de siguranță a fost sudat insuficient, pe rândul al treilea de scaune, și se poate desprinde în timpul unui accident, punând în pericol siguranța pasagerilor.
















