DECIZIE Noile tarife și termene de valabilitate ale rovinietei

DECIZIE Noile tarife și termene de valabilitate ale rovinietei
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2024

Guvernul a stabilit noile tarife și termene de valabilitate privind rovinieta pentru perioada cuprinsă până la 1 ianuarie 2026.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, pentru autoturismele mici si cele cu masa mai mică de 3,5 tone, vor dispărea rovinieta cu valabilitate de 7 zile și cea de 90 de zile și vor fi introduse cele cu valabilitate de o zi, cu valabilitate de 10 zile, respectiv cu valabilitate de 60 de zile, conform analizei Profit.ro.

De exemplu, pentru un autoturism, taxa de rovinietă va fi de 2,5 euro pentru o zi,  5,3 euro pentru 30 de zile, respectiv 28 euro pentru un an, iar pentru un vehicul de transport marfa cu masa mai mica de 3,5 tone, taxa va fi de 8,6 euro pentru o zi, de 18,2 euro pentru 30 de zile, respectiv 96 euro pentru un an. 

DECIZIE Guvernul a aprobat moratoriul la contractele de credit și leasing ale fermierilor CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul a aprobat moratoriul la contractele de credit și leasing ale fermierilor

Pentru vehiculele de transport marfă cu masa cuprinsă între 3,5 tone și 7,5 tone, taxa de rovinieta va fi de 4 euro pentru o zi, de 32 de euro pentru 30 de zile, respectiv 320 euro pentru 12 luni. 

Pentru vehiculele de transport marfa cu masa între 7,5 tone și 12 tone, taxa va fi de 7 euro pentru o zi,  de 56 euro pentru 30 de zile, respectiv de 560 euro pentru un an. 

Pentru vehiculele de transport persoane cu peste 9 locuri, dar maximum 23 de locuri, taxa va fi de 4 euro pentru o zi, de 32 euro pentru 30 de zile, respectiv 320 euro pentru un an, iar pentru vehiculele transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune taxa va fi de 7 euro pentru o zi, de 56 de euro pentru 30 de zile, respectiv de 560 euro pentru 12 luni.  

AICI pot fi văzute NOILE TARIFE

Vor fi exceptate de la obligația de plată a tarifului de utilizare vehiculele tip ambulanță deținute de autorități/ entități publice (nu și pentru cele private), vehiculele folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate, în cazul acestora fiind eliminata condiția de desfășurare a transportului numai pe raza teritorial- administrativă a unei localități și pentru cele autorizate pentru efectuarea transportului școlar. 

FOTO Ciolacu – Victimă și el, alături de Andreea Esca, a unei fraude video deepfake, după Burduja CITEȘTE ȘI FOTO Ciolacu – Victimă și el, alături de Andreea Esca, a unei fraude video deepfake, după Burduja

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a controalelor de către personalul de specialitate C.N.A.I.R. – S.A, actul normativ reglementează că acesta se va face distinct pentru utilizatorii străini și pentru cei români, corelat cu faptul că responsabilitatea deținerii rovinietei valabile aparține după cum urmează:  

- în cazul utilizatorilor străini, conducătorului auto.  

- în cazul utilizatorilor români, responsabilitatea aparține deținătorului vehiculului, pentru stabilirea modalității de utilizare a camerelor video din punctele de trecere a frontierei sau din proximitatea acestora, respectiv pentru monitorizarea traficului rutier, dar și pentru reglementarea timpilor de așteptare pentru trecerea frontierei.

Controalele vor fi efectuate: 

- în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare, pentru utilizatorii străini;

LISTA CAMERELOR VIDEO din punctele de trecere a frontierei și din proximitatea acestora

- pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru utilizatorii români, prin intermediul sistemelor de camere video, cu excepția camerelor video din punctele de trecere a frontierei și din proximitatea acestora.  

viewscnt
Afla mai multe despre
rovinieta
tarife
valabilitate
guvern