Decizie: Orașele din Germania pot interzice motoarele diesel fără nicio perioadă de grație

Decizie: Orașele din Germania pot interzice motoarele diesel fără nicio perioadă de grație
scris 21 mai 2018

Autoritățile germane pot introduce în orice moment interdicții pentru motoarele diesel, în urma unei sentințe a unui tribunal administrativ, care a schimbat astfel decizia din luna februarie.

Administrațiile orașelor germane au dreptul să interzică motoarele diesel pe teritoriul lor imediat, fără întârzieri și perioade de grație. Așa a decis un tribunal din Germania, în celebrul proces al mașinilor diesel. În luna februarie, tribunalul acordase dreptul orașelor de a interzice motoarele diesel pe teritoriul lor, însă obliga la introducerea unei perioade de grație.

Acum, Curtea a schimbat decizia, spunând că restricția poate fi introdusă imediat, la fel ca orice altă restricție rutieră, pe care șoferii sunt obligați să o respecte imediat ce este introdusă. Decizia afectează toate autovehiculele echipate cu motoare diesel care nu respectă normele de poluare Euro 6.

Au intrat în vigoare prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără ITP valabilă CITEȘTE ȘI Au intrat în vigoare prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără ITP valabilă

Germania se află în fața unei proceduri de infringement, din cauza poluării excesive. Potrivit specialiștilor, o eventuală modificare a mașinilor pentru a face față limitelor de emisii impuse de legislația europeană pentru motoarele diesel euro 6 ar costa constructorii auto aproximativ 15 miliarde euro.

Calculele făcute pe parcul auto din Germania arată că aproximativ 10 milioane de mașini deținute de cetățenii germani ar putea fi afectate de o interdicție.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
germania
diesel