După Japan Airlines, încă o companie din Asia semnează cu Airbus

După Japan Airlines, încă o companie din Asia semnează cu Airbus
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mar 2024

Airbus a obținut comenzi noi pentru 65 de avioane de la doi dintre clienții asiatici ai Boeing, într-o victorie pentru producătorul european de avioane, în timp ce rivalul său din SUA se confruntă cu probleme de calitate după o explozie a unui panou de ușă a unui avion 737 MAX 9, în timpul zborului, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comenzile sunt o lovitură pentru Boeing, care se confruntă cu o criză de producție extinsă, care a determinat grupul să limiteze producția de avioane cu corp îngust, făcându-i mai dificil să îl ajungă din urmă pe rivalul european, scrie News.ro.

FOTO Austriecii avansează în forță pe autostrada Sibiu-Pitești. \ CITEȘTE ȘI FOTO Austriecii avansează în forță pe autostrada Sibiu-Pitești. "Să nu zicem hop!"

Japan Airlines a spus că va cumpăra 21 de avioane cu corp îngust A350-900 și 11 avioane cu corp îngust A321neo de la Airbus, care va furniza pentru prima dată avioane mai mici, cu un singur culoar, operatorului aerian japonez, care este client al Boeing de mult timp.

Comanda de la cea de-a doua companie aeriană ca mărime din Japonia permite Airbus să-și dezvolte un punct de sprijin pe o parte din piața rivalului său, după o primă comandă revoluționară de avioane A350, cu fuzelaj larg, sau cu două culoare, utilizate pe rute internaționale mai lungi, în urmă cu puțin peste un deceniu.

JAL a mai spus că va cumpăra 10 avioane Boeing 787 Dreamliner.

Cel mai mare transportator din Coreea de Sud, Korean Air, a mai spus că va comanda 33 de avioane A350, într-o afacere de 13,7 miliarde de dolari - prima sa achiziție a acelei familii de avioane în timp ce se pregătește pentru fuziunea cu Asiana Airlines, un alt transportator sud-coreean.

Boeing și Airbus nu publică prețurile de listă actuale pentru aeronavele lor.

Airbus și-a crescut constant cota pe piața avioanelor cu un singur culoar, cu A321neo, ca urmare a mai multor crize care au implicat avionul Boeing 737 MAX, inclusiv două prăbușiri fatale produse în 2018 și 2019.

FOTO BMW dă primele indicii despre cum va arăta primul SUV la investiția gigant din Ungaria CITEȘTE ȘI FOTO BMW dă primele indicii despre cum va arăta primul SUV la investiția gigant din Ungaria

După explozia din 5 ianuarie a panoului de ușă a unui avion al operatorului Alaska Airlines, Boeing se confruntă cu anchete privind standardele de siguranță și calitate ale companiei, iar producția sa a fost oprită de autoritățile de reglementare.

Comenzile limitate de avioane Boeing nu au fost un rezultat direct al problemelor producătorului de avioane, a spus o sursă familiară cu ordinul JAL. Cu toate acestea, riscul de întârzieri ale livrărilor Boeing din cauza acelor necazuri nu a putut fi ignorat în totalitate, iar JAL a dorit să diversifice riscul, nemizând pe un singur producător de avioane, a spus sursa sub rezerva anonimatului.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
737 max 9