Fabrica Renault-Nissan din India va fi închisă până pe 30 mai

Fabrica Renault-Nissan din India va fi închisă până pe 30 mai
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2021

Renault-Nissan își va închide fabrica din statul Tamil Nadu, situat în sudul Indiei, până pe data de 30 mai, conform unei note interne și a unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, după ce, luni, angajații au anunțat că vor declanșa o grevă, deoarece solicitările lor privind măsurile în siguranță în contextul pandemiei de coronavirus nu au fost îndeplinite, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nota, transmisă prin mail angajaților de șeful Renault-Nissan India, Biju Balendran, și consultată de Reuters, indică faptul că uzina de lângă capitala statului, Chennai, va fi închisă în perioada 26 - 30 mai, pentru garanta siguranța, pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19, scrie Agerpres.

Ofertă uriașă pentru marca Lamborghini, făcută de o companie elvețiană CITEȘTE ȘI Ofertă uriașă pentru marca Lamborghini, făcută de o companie elvețiană

"Vom continua să urmărim cu atenție situația din Chennai și Tamil Nadu și vom reveni în scurt timp cu informații privind reluarea activității", a spus Balendran.

Sindicatul de la fabrica Renault-Nissan din Tamil Nadu, unde sunt peste 8.000 de angajați, a avertizat că miercuri va fi declanșată o grevă dacă nu sunt îndeplinite solicitările lor privind măsurile în siguranță în contextul pandemiei de coronavirus.

Și Hyundai Motor Co a anunțat luni că va suspenda operațiunile la fabrica sa din Tamil Nadu până în 30 mai. Cota Hyundai, Nissan și Renault pe piața vehiculelor de pasageri din India depășește o cincime.

Săptămâna trecută, oficialii Renault-Nissan au susținut într-un tribunal din India că trebuie să continue producția la Tamil Nadu pentru a putea răspunde comenzilor primite, respingând îngrijorările exprimate de sindicat, conform căruia protocoalele pentru lucrul în siguranță în pandemia de COVID-19 sunt ignorate la această uzină.

Reprezentanții Nissan, companie care deține o participație majoritară în fabrică, nu au dorit să comenteze, apreciind că problema este de competența justiției.

Muncitorii au cerut unui tribunal să oprească funcționarea uzinei, din cauză că normele privind distanța socială sunt ignorate, iar asigurările de sănătate oferite de companie sunt depășite de riscurile la adresa vieților lor.

Mercedes-Benz investește în startup-ul H2 Green Steel, care produce oțel \ CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz investește în startup-ul H2 Green Steel, care produce oțel "verde" fără cocs, cu zero emisii de CO2. Planul Ambition 2039

În replică, potrivit documentelor juridice consultate de Reuters, Renault-Nissan a susținut în cursul audierilor că există o "necesitate stringentă" să continue activitatea de producție pentru a acoperi comenzile interne și cele la export. Producătorul auto susține că toate normele pentru lucrul în siguranță în pandemia de COVID-19 sunt respectate.

Această dispută juridică scoate la lumină provocările cu care marile companii se confruntă în încercarea de a continua să producă în India, pe fondul îngrijorărilor crescute ale angajaților care se tem pentru viața și siguranța lor.

La această uzină, unde sunt produse automobile Nissan, Renault și Datsun, lucrează 3.000 de muncitori pe bază de contract, 2.500 de membri ai staff-ului și 700 de ucenici.

În prezent, India se confruntă cu cel de-al doilea val al infecțiilor cu coronavirus. Statul Tamil Nadu este unul din cele mai afectate de pandemie, cu peste 30.000 de cazuri de infecție înregistrate în fiecare zi. Același stat, denumit popular și "Detroit-ul" Indiei, a impus o carantină completă până la data de 31 mai, dar a permis unor unități, inclusiv uzine de producție de automobile, să continue să funcționeze.

În documentele juridice consultate de Reuters, Renault-Nissan susține că are comenzi la export pentru aproximativ 35.000 de vehicule în perioada mai - octombrie, iar în cazul în care nu va putea onora aceste comenzi va trebui să plătească penalități. De asemenea, compania trebuie să livreze 45.000 de vehicule pe piața internă. Compania subliniază că a dat întotdeauna prioritate siguranței angajaților și că nu a evitat nicio măsură pentru a se asigura că infecțiile nu se răspândesc.

Washington dă în judecată Amazon CITEȘTE ȘI Washington dă în judecată Amazon

"Publicul călător consideră vehiculele private drept un mijloc sigur de deplasare...Există o necesitate stringentă pentru ca statul să asigure continuarea operațiunilor producătorilor de automobile", se arată în comunicatul Renault-Nissan.

Renault și Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianța Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault-nissan
india