Ford Motor va desființa mii de locuri de muncă ca urmare a dezvoltării vehiculelor electrice

Ford Motor va desființa mii de locuri de muncă ca urmare a dezvoltării vehiculelor electrice
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 aug 2022

Ford Motor va desființa un total de 3.000 de locuri de muncă, salariate și contractuale, mai ales în America de Nord și India, în cadrul restructurării puse în practică pentru a ajunge din urmă Tesla în cursa pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, bazate pe software, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directorul general al Ford, Jim Farley, a spus de luni de zile că producătorul de automobile din Dearborn, Michigan, are prea mulți oameni și că nu suficientă forță de muncă are abilitățile necesare, pe măsură ce industria auto trece la vehiculele electrice și serviciile digitale, scrie News.ro.

FOTO Bentley dezvăluie modelul Batur, produs în serie limitată. Toate cele 18 exemplare au fost vândute CITEȘTE ȘI FOTO Bentley dezvăluie modelul Batur, produs în serie limitată. Toate cele 18 exemplare au fost vândute

”Eliminăm locuri de muncă, reorganizăm și simplificăm funcțiile în întreaga afacere. Veți auzi mai multe detalii de la liderii zonei dumneavoastră de afaceri, mai târziu în această săptămână”, au scris Farley și președintele Ford, Bill Ford, într-un e-mail comun.

Acțiunile Ford au scăzut luni cu 4,8%, pe fondul scăderilor mai ample de pe Wall Street.

La fel ca alți producători auto consacrați, Ford are o forță de muncă angajată în mare parte pentru a susține o gamă tradițională de produse, cu tehnologie de ardere internă.

Farley a elaborat o strategie pentru Ford, de a dezvolta o gamă largă de vehicule electrice.

La fel ca Tesla, Ford vrea să genereze mai multe venituri prin servicii care depind de software-ul digital și de conectivitate.

Marjele de profit înainte de impozitare ale Tesla le-au depășit-o pe cele ale Ford în acest an, iar Farley a fost direct cu privire la necesitatea reducerii costurilor.

În e-mailul de luni adresat personalului, Farley și Ford au spus că structura de costuri a companiei ”este necompetitivă față de concurenții tradiționali și noi”.

Creșterea prețurilor bateriilor, materiilor prime și transporturilor maritime pune o presiune suplimentară asupra Ford și a altor producători de automobile.

Totuși, Ford a respectat prognoza de profit pentru întregul an, în pofida costurilor mai mari din cauza inflației.

Ford a început să-și separe operațiunile în operațiuni electrice, cu motoare cu ardere și vehicule comerciale.

Farley a spus în iulie că ”se va produce o reducere a costurilor” în operațiunile legate de vehiculele cu ardere internă.

Dar Ford a declarat că reducerile de personal vor afecta toate părțile companiei.

VIDEO House of the Dragon a devenit cea mai mare premieră a HBO CITEȘTE ȘI VIDEO House of the Dragon a devenit cea mai mare premieră a HBO

La sfârșitul anului 2018, grupul rival General Motors a decis să reducă 14.000 de locuri de muncă, în cadrul pregătirilor pentru accelerarea strategia privind vehiculele electrice.

Operațiunile Ford, GM și Stellantis din America de Nord se vor confrunta anul viitor cu o nouproblemă legată de forței de muncă, în negocierile contractuale cu sindicatul United Auto Workers, care reprezintă angajații din fabricile producătorilor auto din Detroit din SUA.

Liderii UAW și-au exprimat îngrijorarea că vehiculele electrice vor însemna mai puține locuri de muncă în producție și mai multe locuri de muncă dispersate în fabrici de baterii și hardware pentru vehicule electrice, care nu sunt sindicalizate.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford motor
locuri de munca