BT Asset Management SAI, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, Winners Holding Investments și EVERGENT Investments se alătură ca investitori instituționali și preiau 50% din companie.
Fondatorii, Marius Pandel și Cristian Pandel, își păstrează statutul de acționari.
Marius Pandel continuă să conducă AnimaWings din rolul de CEO.

Acordul va parcurge etapele necesare de analiză și aprobare din partea Consiliului Concurenței și al Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.
- BT Asset Management SAI, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, este lider al pieței de asset management după valoarea activelor administrate, de peste 10 miliarde de lei, și după numărul de investitori, circa 475.000.
- Winners Holding Investments are un portofoliu diversificat de proiecte și investiții în diverse sectoare ale economiei.
- EVERGENT Investments, fond de investiții listat la Bursa de Valori București (EVER), are active administrate de peste 4 miliarde de lei și cea mai mare capitalizare bursieră, peste 2,6 miliarde lei, din categoria sa.
„Acest moment reprezintă pentru noi mult mai mult decât o tranzacție financiară, este confirmarea că proiectul pe care l-am început are substanță, direcție și viitor. Am ales să creștem alături de investitori care au înțeles că AnimaWings nu este doar o companie aeriană, ci un proiect de țară. Acum, cu noii parteneri și capitalul potrivit, suntem pregătiți să construim cel mai ambițios proiect aviatic privat din România”, declară Marius Pandel, CEO și co-fondator AnimaWings.

“Intrarea Evergent Investments în sectorul aviației comerciale se încadrează în politica de investiții și marchează o nouă etapă de diversificare a portofoliului prin adăugarea unei investiții cu o dinamică semnificativă față de sectoarele strategice din portofoliu”, spune emitentul în comunicarea către investitorii de pe bursă. Anima Wings reflectă acest potențial de dezvoltare prin creșterea accelerată a flotei, a numărului de rute la nivel internațional și a numărului de pasageri, adăugând o componentă de growth portofoliului Evergent, mai spune societatea de investiții finanicare.
Fondată în anul 2020, AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, dezvoltată în cadrul Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour.
Flota actuală cuprinde 7 aeronave Airbus, iar planul este extinderea acesteia la 14 aeronave până la finalul anului 2027
În sezonul de vară, compania va opera 60 de rute către 30 de destinații, acoperind atât zborurile domestice - între București și marile centre economice regionale: Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Oradea, cât și rute europene principale, precum Londra, Paris, München, Milano, Istanbul, Praga, Atena, Stockholm sau Geneva.
Pentru vara 2026, AnimaWings a anunțat cel mai extins program de zboruri charter al companiei, către Grecia, Italia, Turcia și Spania.
Oferta include 25 destinații de vacanță, cu zbor direct spre Olbia, Sardinia, Salonic, Rodos, Kefalonia, Creta, Corfu, Mallorca, Tenerife, Antalya, Zakynthos și Chania, din București și din alte orașe mari ale țării.

















