FOTO Audi lansează versiunea chineză Q6L e-tron, mai lungă și cu baterie mai mare. „În China, pentru China”

FOTO Audi lansează versiunea chineză Q6L e-tron, mai lungă și cu baterie mai mare. „În China, pentru China”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 29 apr 2024

Audi se înscrie cu succes în programul grupului VW „În China, pentru China” și lansează noi produse dedicate clienților chinezi, destul de diferiți în materie de mașini, în comparație cu europenii. Modelul electric Q6 e-tron, proaspăt lansate în Europa, a primit o versiune lungă pentru China.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

SUV-ul Audi Q6 e-tron va avea o versiune lungă în China, lansată la Beijing de CEO-ul Audi, Gernot Dollner, acesta fiind și primul model produs în noua fabrică din Changchun.

EXCLUSIV Ajutorul de stat pentru TAROM, avizat de Comisia Europeană - surse CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ajutorul de stat pentru TAROM, avizat de Comisia Europeană - surse

Audi Q6L e-tron va avea la bază modelul electric din Europa, primul construit de Audi pe noua platformă PPE, însă va fi adaptat pentru clienții din China, care își doresc mașini mai lungi, în segmentele uzuale. Audi spune că modelul de serie Q6L e-tron va fi lansat în versiune de serie în ultimul trimestru al acestui an și va fi produs în uzina din Changchun, nou construită de grupul VW împreună cu partenerii chinezi de la FAW. Primele automobile vor ajunge la clienți abia în 2025.

Principalele diferențe dintre Q6L și varianta europeană se află lungimea ampatamentului și capacitatea bateriei, care crește, implicit, și autonomia maximă a mașinii, care poate depăși 700 km. În plus, clienții chinezi vor avea la dispoziție culori specifice pieței, de exemplu Lilac Grey, cu care a fost expusă mașina la Salonul Auto din Beijing.

FOTO Audi lansează versiunea chineză Q6L e-tron, mai lungă și cu baterie mai mare. „În China, pentru China”

„Q6L e-tron va avea mai multă diferențiere față de modelul global decât oricând, atât în ​​ceea ce privește designul exterior, cât și experiența interioară digitală. Interiorul lui Audi Q6L e-tron va fi mai constant orientat spre nevoile clienților chinezi decât oricând”, a spus CEO-ul Gernot Döllner. Clienții chinezi vor avea la dispoziție numeroase funcții de infotainment concepute special pentru ei.

FOTO & VIDEO Mercedes lansează celebrul G Class în variantă electrică CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Mercedes lansează celebrul G Class în variantă electrică

Audi are o serie de modele din seria L, dezvoltate special pentru piața locală din China: de la A4L și A6L, cele mai mici din familia mărcii, până la vârfurile de gamă A8L și A8L Horch.

„Cu Q6L e-tron , aducem în China beneficiile tehnologice ale noii noastre platforme Premium Electrice. Modelul subliniază promisiunea noastră de a oferi vehicule electrice în toate segmentele de bază până în 2027”, a declarat Gernot Döllner, CEO AUDI AG, în cadrul premierei mondiale de la Salonul Auto de la Beijing.

INTERVIU Noua șefă Mercedes-Benz România: Dubai și România au unele asemănări. Oamenii din România pun calitatea aerului pe ordinea de zi. SUV-urile domină piața locală, GLC și GLE sunt cele mai populare modele CITEȘTE ȘI INTERVIU Noua șefă Mercedes-Benz România: Dubai și România au unele asemănări. Oamenii din România pun calitatea aerului pe ordinea de zi. SUV-urile domină piața locală, GLC și GLE sunt cele mai populare modele

Bateria litiu-ion de pe Q6L este complet nouă, având 12 module și 192 celule prismatice cu o capacitate totală brută de 107 kWh (cu 7 kWh în plus față de varianta europeană.

Datorită tehnologiei de 800 de volți și a unei capacități de încărcare DC maximă de 270 kW standard, sunt posibile opriri scurte de încărcare cu Audi Q6L e-tron, care să încarce bateria cu până la 260 de kilometri de autonomie, în doar zece minute, sau de la 10 la 80% în doar 25 de minute.

FOTO Audi lansează versiunea chineză Q6L e-tron, mai lungă și cu baterie mai mare. „În China, pentru China”

Q6L e-tron va fi oferit ca versiune cu tracțiune spate, cu o putere a sistemului de 255 kW și o tracțiune integrală quattro cu 345 kW.

Audi Q6L e-tron este poziționat în segmentul premium de dimensiuni medii, cu o lungime de 4,88 metri și o lățime de 1,96 metri, precum și un ampatament de 2,99 metri.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi q6 e-tron
audi electric
porsche macan