FOTO Bosch lansează un nou sistem, care elimină cheile mașinii și blochează în același timp accesul hoților

FOTO Bosch lansează un nou sistem, care elimină cheile mașinii și blochează în același timp accesul hoților
scris 21 dec 2018

Bosch a prezentat un nou sistem, care elimină cheile mașinii și blochează în același timp accesul hoților la sistemul de deschidere al mașinii, folosind exclusiv telefonul mobil.

Bosch a dezvoltat o tehnologie care face din sistemele de deschidere fără chei ale automobilelor „sisteme perfecte”, impenetrabile, cu ajutorul telefoanelor mobile ale proprietarilor, ce funcționează ca o amprentă digitală. Automobilele echipate cu sistem de acces keyless (fără chei) sunt, în mod normal, vulnerabile, în pofida confortului pe care îl oferă acest sistem. Un hoț cu aptitudini de hacker poate deshide mașina în cel mult 5 secunde, potrivit celor de la Bosch, cu ajutorul unei tehnologii care se numește „relay station attack”. Aceasta constă în două aparate, unul care citește cardul din buzunarul proprietarului, de la distanță, și altul care transmite datele citite către un complice aflat lângă mașină.

Carlos Ghosn ar putea fi eliberat. Judecătorii au respins prelungirea mandatului de arestare și apelul procurorilor CITEȘTE ȘI Carlos Ghosn ar putea fi eliberat. Judecătorii au respins prelungirea mandatului de arestare și apelul procurorilor

Acum, cei de la Bosch spun că au descoperit metoda prin care nimeni nu mai poate intra în vehicul fără acceptul proprietarului. „Sistemul nostru Perfectly Keyless revoluționează sistemele de intrare fără cheie. Este «cheia» care previne furtul digital al mașinii”, spune Harald Kroger, președintele diviziei Bosch Automotive Electronics. Funcționarea este destul de simplă, având la bază o cheie digitală aflată în telefonul mobil, care trebuie să fie recunoscută de senzorii amplasați pe mașină.

În același timp, aplicația blochează orice alt telefon care ar putea încerca să acceseze sistemul, dar și alte dispozitive de citire a datelor. Comunicarea se face prin tehnologia NFC, de care dispun toate smartphone-urile de pe piață.

FOTO Bosch lansează un nou sistem, care elimină cheile mașinii și blochează în același timp accesul hoților

Odată introdusă aplicația în procesul de securizare a mașinii, utilizarea cheilor devine inutilă, astfel că proprietarii scapă de un obiect care adesea încurcă prin buzunare.

Un singur lucru nu au precizat cei de la Bosch, respectiv faptul că hoții pot fura în continuare mașinile dacă fură telefonul proprietarului (șoferului).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bosch
keyless
hackeri
masini furate