FOTO Mașina Anului în Europa: Cele 7 autoturisme care concurează în finala din martie, de la Geneva

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 27 nov 2017

Organizația Car Of The Year a anunțat lista finalistelor pentru ediția 2018 a concursului european, fiind alese de juriu un număr de 7 mașini, din cele 37 alese într-o primă etapă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Cele 7 autoturisme care vor concura în finala Car Of The Year 2018 sunt Alfa Romeo Stelvio, Audi A8, BMW Serie 5, Citroën C3 Aircross, Kia Stinger, Seat Ibiza și Volvo XC40, fiind alese dintr-un număr de 37 de candidate. Juriul concursului, format din 60 de jurnaliști de la cele mai prestigioase publicații auto din Europa, a stabilit lista de mașini candidate dintr-un total de 69 de autoturisme nou-lansate în intervalul concursului, respectiv în 2017, până la data anunțării listei de mașini eligibile. Toate cele 69 de mașini au fost testate timp de o săptămână în orășelul Danez Tannis, după care au fost alese cele 37 de candidate.

Cele 7 finaliste vor trece din nou prin filtrul celor 60 de jurnaliști, care vor acorda punctaje în funcție de mai multe criterii. Ca de obicei, mașinile nu sunt ierarhizate în funcție de clasa din care fac parte sau de prețul lor, toate fiind judecate unitar, într-o singură categorie.

Prețurile Dacia Duster 2 pentru România: mai scumpă cu aproape 1.500 de euro decât vechiul Duster și cu 450 euro față de Franța CITEȘTE ȘI Prețurile Dacia Duster 2 pentru România: mai scumpă cu aproape 1.500 de euro decât vechiul Duster și cu 450 euro față de Franța

După cum se poate vedea, din lista celor 7 finaliste fac parte 3 SUV-uri, 4 modele premium și un automobil sport, care poate fi considerat o surpriză, Kia Stinger, o limuzină de clasă medie în viziunea proprie a coreenilor. Dintre toate cele 7 modele alese, cel mai popular în Europa este BMW Serie 5, fiind urmat în clasamentul vânzărilor europene de Seat Ibiza. Cu toate acestea, voturile juriului nu vor ține cont, cel puțin teoretic, de cifrele de vânzări, mai ales că unele dintre modele nu au avut timp să fie introduse pe toate piețele din Europa.

Car Of The Year este un conurs privat, organizat de 7 publicații europene, Auto (Italia) / Autocar (UK) / Autopista (Spania) / Autovisie (Olanda) / L'Automobile Magazine (Franța) / Stern (Germania) / Vi BilÄgare (Suedia), publicații care se ocupă prin rotație de organizarea fiecărei ediții. Anul acesta concursul se organizează în Franța de L'Automobile Magazine. Emmanuelle Bouron, din parte acestei reviste, este președinte al juriului. Membrii juriului participă voluntar, pe bază de invitație, fără să fie plătiți pentru jurizare.

Alfa Romeo Stelvo

Alfa Romeo Stelvo

Audi A8

Audi A8

BMW Serie 5

BMW Serie 5

Citroen C3 Aircross

Citroen C3 Aircross

Kia Stinger

Kia Stinger

Seat Ibiza

Seat Ibiza

Volvo XC40

Volvo XC40

viewscnt
Afla mai multe despre
masina anului
car of the year