FOTO Mercedes Vision Urbanetic, conceptul modular al unui vehicul autonom de persoane și de marfă

FOTO Mercedes Vision Urbanetic, conceptul modular al unui vehicul autonom de persoane și de marfă
scris 12 sep 2018

Mercedes-Benz a prezentat o nouă viziune asupra automobilului autonom al viitorului, de data aceasta un van care poate transporta atât pasageri, cât și marfă.

Conceptul „Vision Urbanetic” dezvoltat de Daimler este unul inedit, prin prisma faptului că folosește două module pe un singur șasiu, fiecare din acestea fiind destinat unui scop bine determinat: unul pentru pasageri, celălalt pentru marfă, în timp ce schimbarea acestora poate fi făcută într-un timp extrem de scurt. Modularitatea poate aduce eficiență în cadrul companiilor de transport, care pot folosi vehiculul pentru scopuri diferite.

Ca toate vehiculele autonome prezentate până acum de constructori, este pus accentul pe conectivitate, cu un sistem propriu care analizează datele de trafic în funcție de nevoile de transport și alege cele mai bune trasee.

„Noul nostru concept subliniază faptul că nu vrem să așteptăm să vedem ce se va întâmpla, vrem să pornim faza conducerii autonome rapid”, a declarat Volker Mornhinweg, șeful diviziei de microbuze a Mercedes-Benz.

Modulul de persoane al noului vehicul poate acomoda până la 12 persoane, inclusiv patru persoane în picioare, în stilul max-taxi, persoane care fac călătorii scurte. Acoperișul său este panoramic și, alături de partea frontală, asigură posibilitatea călătorilor de a admira peisajul. Modului de marfă este unul pragmatic, a fost calculat să transporte 10 europaleți, având și o podea pliabilă, care ridică volumul de încărcare la maximum. În total, Vision Urbanetic are 5,14 metri, cu un spațiu de încărcare de 3,7 metri.

Mercedes a anunțat că va publica informații despre planurile privind transformarea conceptului în vehicul de serie.

Daimler se pregătește să testeze primele vehicule autonome, împreună cu Bosch, în California, acestea urmând a fi folosite ca robotaxi, începând cu 2023.

FOTO Mercedes Vision Urbanetic, conceptul modular al unui vehicul autonom de persoane și de marfă

FOTO Mercedes Vision Urbanetic, conceptul modular al unui vehicul autonom de persoane și de marfă

FOTO Mercedes Vision Urbanetic, conceptul modular al unui vehicul autonom de persoane și de marfă

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mercedes
daimler
vehicul autonom
masini electrice
europaleti