FOTO Polestar 2, un potențial concurent pentru Tesla Model 3, va fi prezentat la Geneva

FOTO Polestar 2, un potențial concurent pentru Tesla Model 3, va fi prezentat la Geneva
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 feb 2019

Polestar, brandul de lux, electric, al Volvo, lansat cu mare fast în urmă cu mai bine de un an, dar care încă nu a livrat niciun automobil, a prezentat al doilea model al mărcii, un vehicul complet electric, care ar urma să concureze Tesla Model 3.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Polestar 2 este cel mai nou automobil electric anunțat de Volvo, marca suedeză deținută de chinezii de la Geely, care ar trebui să fie un model de volum, care să concureze pe segmentul pe care se găsește deja Tesla Model 3. Polestar a anunțat că modelul va fi expus la Geneva și va costa circa 40.000 de euro, dar numai pentru primele 12 luni de producție. Versiunea mai performantă va costa 66.100 euro. Mașina va avea o autonomie de aproximativ 500 km, o putere de 402 CP și va avea tracțiune integrală. CEO-ul Thomas Ingenlath a declarat că Polestar va avea „un portofoliu de mașini complet electrice”.

Polestar intenționează să continue sistemul de vânzare pe baza de abonamente, introdus pentru Volvo și pentru Polestar 1, însă nu a anunțat niciun nivel de rate pentru aceste sistem.

„Vom accelera lucrurile în acest segment oferind încă un produs foarte atractiv”, a spus șeful Polestar. „În acest moment, există mașini electrice mai ieftine, dar ele nu oferă aceeași experiență premium. Nu am nimic împotriva mașinilor care costă între 30.000 - 50.000 de euro, dar ele nu sunt atât de excitante emoțional precum mașinile pe care noi ne-am propus să le aducem”.

GRAFIC Vânzările de mașini noi au crescut în România cu valori surprinzător de mari. Producția Ford scade, Vânzări Logan în cădere, Duster urcă substanțial CITEȘTE ȘI GRAFIC Vânzările de mașini noi au crescut în România cu valori surprinzător de mari. Producția Ford scade, Vânzări Logan în cădere, Duster urcă substanțial

Marca și-a propus să devină profitabilă în 5 - 7 ani de la lansare, cu un volum de peste 100.000 de mașini anual.

Primul model, Polestar 1, lansat la sfârșitul lui 2017, cu un preț de 155.000 de euro, încă nu a fost construit și livrat niciunui client, planul companiei fiind să livreze primele automobile în trimestrul patru din acest an. La momentul lansării lui Polestar 1, fabrica în care urma să fie construit nici măcar nu exista. Polestar 1 va avea un ritm de 500 de exemplare anual și va fi produs timp de 3 ani. Următorul model, Polestar 3, ar trebui să fie un SUV și să fie lansat peste alți trei ani.

Polestar mizează pentru lansare pe cele mai mari piețe de automobile electrice din Europa (Germania, Norvegia, Belgia, Danemarca) și pe SUA, în special California, care acoperă cea mai mare parte din piața de mașini electrice americană.

Polestar a fost lansată inițial de Volvo ca o divizie de performanță, versiunile de top ale mărcii fiind branduite cu acest nume. Ulterior, numele a fost desprins ca o marcă nouă, de lux. Mașinile Polestar vor fi produse în China, prima uzină destinată mărcii fiind în plin proces de construcție.

Volvo a fost cumpărată de grupul chinez Geely, al cărui fondator și proprietar a cumpărat anul trecut de pe bursă un pachet de aproape 10% din Daimler, proprietarul Mercedes-Benz.

FOTO Polestar 2, un potențial concurent pentru Tesla Model 3, va fi prezentat la Geneva

FOTO Polestar 2, un potențial concurent pentru Tesla Model 3, va fi prezentat la Geneva

FOTO Polestar 2, un potențial concurent pentru Tesla Model 3, va fi prezentat la Geneva

viewscnt
Afla mai multe despre
polestar
volvo
polestar 2
masini electrice
li shufu
daimler
geely