FOTO Renault Kangoo și Opel Mokka ratează punctajul maxim la testele EuroNCAP

FOTO Renault Kangoo și Opel Mokka ratează punctajul maxim la testele EuroNCAP
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 8 iul 2021

Două automobile lansate în ultimul an au ajuns în fața testelor dure ale organizației EuroNCAP, pentru a le verifica nivelul de siguranță. Niciuna din cele două n-a reușit însă să impresioneze și să primească punctajul maxim.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua generație Renault Kangoo, îmbunătățită și actualizată cu unele dintre cele mai noi echipamente de siguranță a primit numai 4 stele EuroNCAP, după ce punctajul obținut la protecția ocupanților adulți de pe locuri din față, dar și cel pentru pietoni și, respectiv, cel pentru siguranța activă nu a depășit 80 de puncte din 100. Singura secțiune unde s-a apropiat de 90 de puncte a fost cea a pasagerilor de pe bancheta din spate (copii).

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

Renault Kangoo este echipată cu cel mai nou sistem AEB de frânare de urgență la impactul cu pietonii sau bicicliștii, care se adaugă la AEB pentru impactul cu un alt vehicul, însă punctajul i-a fost afectat de absența unui senzor la mersul cu spatele. La acest capitol a primit cel mai mic punctaj, 67%, cel care a tras în jos punctajul general primit de noul model Renault. Cei de la EuroNCAP au comentat și răspunsul „moderat” al mașinii la impactul lateral, sub nivelul cerut de pragul de 5 stele.

FOTO Renault Kangoo și Opel Mokka ratează punctajul maxim la testele EuroNCAP

Renault a lansat odată cu noul Kangoo și modelul Renault Express, o reinterpretare a vechiului Dacia Dokker, însă acesta nu a fost testat deocamdată de EuroNCAP.

Dacia are prima lună de creștere în Germania, dar este pe pierdere, după șase luni. Vânzările Ford Puma, afectate și ele pe această piață CITEȘTE ȘI Dacia are prima lună de creștere în Germania, dar este pe pierdere, după șase luni. Vânzările Ford Puma, afectate și ele pe această piață

FOTO Renault Kangoo și Opel Mokka ratează punctajul maxim la testele EuroNCAP

Celălalt model testat a fost Opel Mokka, noua generație care a fost contruită pe o nouă platformă, cea care se regăsește și pe alte modele ale grupului Stellantis. Cel mai recent testat fusese Citroen C4, care a picat și el testul, nereușind să primească 5 stele. Acum, micul SUV de la Opel a greșit tot în secțiunea dedicată pietonilor și bicicliștilor, unde scorul primit, 58%, se datorează sistemului AEB, care a primit doar 2,6 puncte din 6 posibile, deoarece nu este prevăzut să reacționeze și la cicliști.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

Secretarul general EuroNCAP, Michiel van Ratingen, a atacat, destul de usturător, Stellantis, pentru „slaba performanță” pe care o acceptă la capitolul siguranță. „Două mașini de patru stele, dar care vin din diferite direcții. Cu Kangoo, Renault a lansat un succesor respectabil care performează bine în general și îi lipsește doar un airbag central până acum, pentru o protecție maximă. Stellantis pare că acceptă slaba performanță în general, iar noului Mokka îi lipsesc câteva sisteme de siguranță critice care au devenit de acum obișnuite. Ultimei versiuni îi lipsesc clar ambiția pe care a avut-o modelul Mokka anterior care a fost unul dintre pretendenții la titlul Best in Class, în categoria Mașini de familie mici”, spune Van Ratingen.

FOTO Renault Kangoo și Opel Mokka ratează punctajul maxim la testele EuroNCAP

EuroNCAP a mai acordat câteva punctaje unor modele similare cu altele care au fost deja testate. Este vorba despre Mercedes Benz GLA și EQA, care au primit ratingul mnodelului B-Class, însă acesta nu este unul actualizat la condițiile din 2021. De asemenea, Cupra Leon a primit ratingul de 5 stele acordat anterior modelului SEAT Leon. Și versiunea PHEV a SUV-ului VW Tiguan a fost adăugată la versiunile testate deja ale acestui model.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault kangoo
opel mokka
teste euroncap
4 stele euroncap