Stellantis investește 100 de milioane de lire pentru a produce vehicule comerciale electrice pentru patru mărci, în uzina din Marea Britanie

Stellantis investește 100 de milioane de lire pentru a produce vehicule comerciale electrice pentru patru mărci, în uzina din Marea Britanie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 iul 2021

Stellantis a anunțat decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul uzinei din Ellesmere Port, din Marea Britanie, locul în care a fost produs modelul Astra. Din 2022 va deveni fabrică pentru vehicule complet electrice, pentru mărcile Vauxhall, Opel, Peugeot și Citroen.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uzina Opel/Vauxhall din Marea Britanie, în care a fost asamblat modelul Astra pentru mărcile Opel și Vauxhall, va primi o investiție consistentă și se va transforma în fabrică dedicată vehiculelor comerciale ușoare, complet electrice. Vor fi produse aici atât versiunile de pasageri, cât și cele de marfă, ale mărcilor Opel, Vauxhall, Peugeot și Citroen, din segmentul compact LCV.

Uzina s-a aflat pentru multă vreme sub semnul întrebării, existând variante luate în calcul de șefii Stellantis care presupuneau închiderea acesteia, odată cu Brexitul. Acum, Stellantis spune că efortul comun depus de companie și de sindicate, dar și de partenerii acestei uzine, au condus la o îmbunătățire a performanțelor acestei facilități de producție. Uzina ar putea atinge neutralitatea de emisii de carbon până în 2025, fiind aprobată o investiție de 100 de milioane de lire, la care se va adăuga un ajutor din partea guvernului britanic.

„Performanța va merge întotdeauna alături de continuitate, iar această invetiție de 100 milioane de lire sterline este dovada angajamentului nostru în fața Regatului Unit și al orașului Ellesmere Port. Țin să mulțumesc în special colaboratorilor noștri înalt calificați pentru devotamentul lor, răbdarea lor și contribuția lor: nu-i vom lăsa niciodată să cadă”, a declarat Carlos Tavares, CEO Stellantis.

Secretarul de Stat pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială al Marii Britanii, Kwasi Kwarteng, a transmis de asemenea un mesaj în care spune că angajamentul Stellantis pentru uzina din Ellesmere Port este o dovadă de încredere în Regatul Unit.

FOTO Românii își pot comanda deja Dacia Duster facelift, în Germania, la cel mai mic preț din Europa CITEȘTE ȘI FOTO Românii își pot comanda deja Dacia Duster facelift, în Germania, la cel mai mic preț din Europa

Investiția dublă, din partea Stellantis și a guvernului britanic va aduce o nouă secție de caroserie, modernizarea secției de montaj, reducerea suprafeței uzinei dar și crearea unei zone de asamblare de baterii.

La finalul anului viitor, uzina Stellantis din Ellesmere Port va produce modelele Vauxhal/Opel Combo-e și Combo-e Life, Peugeot e-Partner și e-Rifter, precum și Citroen e-Berlingo, cu cele două versiuni ale sale.

Toate aceste modele au o platformă comună și cea mai mare parte a componentelor sale identice, fiind propulsate de motoare electrice de 100 kW, alimentate de o baterie de 50 kWh, care se încarcă de la stații de până la 100 kW. Autonomia acestora este de 280 km. Toate sunt mașini potrivite pentru livrările de mărfuri în zonele urbane, pe distanțe scurte și medii. De asemenea, versiunile pentru pasageri oferă până la șapte locuri, spațiu pentru bagaje pentru o familie și o autonomie medie, potrivită pentru distanțe scurte de deplasare.

Stellantis precizează că până la finalul acestui an toată gama sa de autovehicule comerciale va avea versiuni electrice. Cealaltă marcă de LCV-uri, Fiat Professional, urmează să-și dezvolta și ea versiuni electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
stellantis
opel
peugeot
citroen
lcv electrice
e-partner
e-berlingo
fabrica auto