FOTO-SPION Noua Dacia Logan, surprinsă pe șosele în teste, înainte de lansarea de la Paris. Este pentru prima dată când Logan 3 apare în public

FOTO-SPION Noua Dacia Logan, surprinsă pe șosele în teste, înainte de lansarea de la Paris. Este pentru prima dată când Logan 3 apare în public
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 feb 2020

După fotografiile-spion cu Dacia Sandero, iată că modelul-frate, Dacia Logan, a treia generație, a fost surprins de paparazzi în timpul testelor. Este pentru prima dată când Logan 3 apare în public.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
De Valentine’s Day, sărbătoriți iubirea printr-o cină romantică - cele mai bune idei pentru o seară de neuitat CITEȘTE ȘI De Valentine’s Day, sărbătoriți iubirea printr-o cină romantică - cele mai bune idei pentru o seară de neuitat

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Apariția celei de-a treia generații Logan și Sandero în testele de stradă demonstrează că lansarea celor două modele va avea loc în acest an, cel mai probabil la Paris, în cadrul Salonului Auto Mondial de L’Automobil. Este un salon de casă pentru grupul Renault, Franța fiind cea mai mare piață pentru marca românească. Paparazzi de la Carscoops au surprins de această dată sedanul din familia Logan -Sandero, undeva pe o șosea din sudul Europei, posibil în Spania sau Franța, după arhitectură și vegetație. Cert este că fotografii s-au străduit să șteargă inclusiv textele de pe indicatoarele rutiere, ceea ce este mai puțin obișnuit pentru fotografii-spion și ne duce cu gândul la fotografii regizate de constructor. Motivul este simplu: publicitatea din jurul unor fotografii-spion crește interesul publicului pentru viitorul model.

Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020?

Referitor la ce putem observa la noul model aflat în teste, singura certitudine este că desingul e complet schimbat, în ciuda camuflajului intens, accentuat cu ornamente de plastic plasate sub folia de camuflaj. Putem deduce proporții mai bune ale mașinii și aparent dimensiuni crescute. Mai mult, portbagajul pare a fi unul de tip notchback, așa cum folosește Skoda Octavia, astfel că ar face mult mai ușoară proiectarea pe structura hatchback-ului Sandero.

Ce se știe până acum este faptul că modelele Sandero și Logan vor trece în sfârșit la o nouă platformă, una derivată din CMF-B, cunoscută și ca CMF-B0, asta însemnând că o parte din componentele platformei vor avea structuri simplificate și componnte mai ieftine, pentru a putea menține structura de preț specifică Dacia. Avantajul vine din faptul că în uzina în care se vor fabrica aceste modele va putea fi construit și un Clio, de exemplu, însă pentru companie beneficiul real vine din prețurile mai mici obținute de la furnizori. Nu vor fi, probabil noutăți la nivel de motorizare, deoarece vor fi preluate noile propulsoare de pe actuala generație. Noutatea reală va fi peste circa doi - trei ani, când Dacia va beneficia în sfârșit de motorizările hibrid de pe Renault, respectiv cele mild-hybrid pe 48 de volți.

Producția Dacia, în scădere. Modelul Duster, cu 10.000 de unități în minus, în timp ce Ford și-a dublat ritmul la Craiova CITEȘTE ȘI Producția Dacia, în scădere. Modelul Duster, cu 10.000 de unități în minus, în timp ce Ford și-a dublat ritmul la Craiova

Din punct de vedere al designului sunt așteptate evoluții apreciabile, așa cum s-a întâmplat cu Duster, de la care Logan și Sandero vor prelua o bună parte din detalii. Și la interior va fi, în mare, același bord, cu display-ul de pe Duster și unele noutăți estetice.

Primele exemplare Dacia Logan și Sandero ar trebui așteptat în showroom-uri la sfârșitul anului, poate chiar la începtul anului 2021, când vor fi și livrate clienților care au făcut primele comenzi.

SURSA FOTO: Carscoops.com

FOTO-SPION Noua Dacia Logan, surprinsă pe șosele în teste, înainte de lansarea de la Paris. Este pentru prima dată când Logan 3 apare în public

Mai multe fotografii pot fi văzute aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia logan foto spion
poze dacia logan
noul logan
fotografii logan 3