FOTO SUITE No.4, primul concept care pregătește lansarea noului Renault 4

FOTO SUITE No.4, primul concept care pregătește lansarea noului Renault 4
scris 25 oct 2021

Renault a prezentat primul concept-car dintr-o familie care ar putea să fie una lungă, până la lansarea unui automobil de serie. Este vorba despre 4L, o reinterpretare a vechiului monovolum cu același nume, care a împlinit anul acesta 60 de ani. Renault va lansa în anii următori o nouă generație Renault 4, una electrică, adaptată zilelor noastre.

Planurile lui Luca de Meo, pentru relansarea mărcii Renault, pun un mare accent pe lansarea de produse care să genereze emoție clienților, iar reinterpretările vechilor modele celebre ale mărcii franceze au un loc important. După Renault 5, prezentat deja sub forma unui concept, urmează Renault 4, un vehicul de familie cu valențe de utilitar, care va readuce în atenție monovolumul spațios, cu un design atractiv și detalii moderne. Acesta este anticipat de un prim studiu, un automobil care vine cu o propunere inedită, un spațiu acoperit doar cu sticlă, care trimite la ideea de casă. Conceptul a fost creat de designerul Mathieu Lehanneur, cu care Renault colaborează pentru acest proiect. „I-am cerut să vină cu un concept-car care să reprezinte viziunea sa pentru 4L. Produsul finit este extraordinar. O mașină care realmente încapsulează tot ceea ce marca se pregătește să obțină prin planul strategic Renaulution: o modernă și inovativă mașină care produce emoții”, a declarat Arnaud Belloni, director global de marketing al mărcii Renault.

Conceptul se numește SUITE N°4, fiind realizat împreună cu echipa de design Colour and Trim de la Renault. „O nouă experiență auto în care să trăiești atât în interior, cât și în exterior”, spune compania despre concept. În același timp, conceptul este un tribut adus modelului Renault 4L, „canalizând același pur, subtil și simplu spirit în timp ce prioritizează eficiența și spontaneitatea”.

FOTO SUITE No.4, primul concept care pregătește lansarea noului Renault 4

„SUITE N°4 este o nouă experiență de mobilitate, de călătorie. Am vrut să îmbin lumile mașinilor și arhitecturoo, pentru a crea o cameră de hotel în aer liber. Chiar mai bine decât cel mai fin apartament regal, mașina este exact unde vrei să fii, indiferent dacă asta e lângă mare, în mijlocul unui câmp sau conducând prin orașul la care ai visat”, spune designerul conceptului, Mathieu Lehanneur.

Conceptul Renault SUITE N°4 are trăsături similare cu vechiul 4L, cu dimensiuni identice. Secțiunea din spate a mașinii, inclusiv portbagajul, au fost înlocuite cu panouri de policarbonat pentru a oferi transaprență și lumină similar sticeli arhitecturale. Pe acoperiș se află panouri solare transparente, pentru alimentarea cu energie a bateriei.

Rezultate Renault Group în trimestrul 3: Scădere a veniturilor cu 14%. Marca Dacia - o veritabilă vedetă a grupului CITEȘTE ȘI Rezultate Renault Group în trimestrul 3: Scădere a veniturilor cu 14%. Marca Dacia - o veritabilă vedetă a grupului

Partea frontală a mașinii are bolcurile optice ale vechiului model, la fel proporțiile, liniile și aspectul general. Grila este realizată din aluminiu polișat, reprezentând semnătura designerului, aducând „un efect de fluiditate, dinamism și mișcare”. Mai mult, inspirația arhitecturală a mașinii a fost subliniată prin aplicarea a trei straturi de vopsea care oferă un aspect mineral de ciment.

FOTO SUITE No.4, primul concept care pregătește lansarea noului Renault 4

La interior, designerul a folosit materiale specifice unei case, combinând elementele tipice unui automobil cu detalii sofisticate din categoria „art de vivre”. Canapelele și pernele, dar și bancheta de lemn completează atmosfera de „cameră în mișcare”.

FOTO SUITE No.4, primul concept care pregătește lansarea noului Renault 4

Renault 4L, cea mai populară versiune a lui Renault 4, a fost produsă în 8 milioane de exemplare și vândute în peste 100 de țări, pe parcursul a 30 de ani. Compania franceză a publicat anterior două siluete ale viitoarelor modele Renault 4, un crossover și un monovolum, care ar urma să fie lansate începând in 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault 4l
renault suite no.4
renault electric
renault concept