General Motors avertizează că tarifele pe importurile de vehicule analizate de Trump ar putea duce la restrângerea companiei

General Motors avertizează că tarifele pe importurile de vehicule analizate de Trump ar putea duce la restrângerea companiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iun 2018

General Motors a avertizat vineri că tarifele pe importurile de vehicule analizate de administrația Trump ar putea duce la restrângerea companiei și la mai puține locuri de muncă, precum și la izolarea companiilor americane față de piața mondială, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Administrația Trump a declanșat în luna mai o investigație pentru a vedea dacă vehiculele importate sunt un risc pentru securitatea națională, iar președintele a avertizat în repetate rânduri că va impune o taxă de 20% pe importurile de vehicule.

General Motors, cel mai mare producător auto american, a arătat în comentarii înaintate Departamentului pentru Comerț că tarifele ar putea duce la restrângerea companiei, la o prezență mai redusă pe piața internă și externă, existând riscul scăderii locurilor de muncă”.

GM, care fabrică unele vehicule destinate pieței americane în Mexic și Canada, a arătat că tarifele ar putea duce la creșterea prețurilor vehiculelor și la reducerea vânzărilor.

MAE, după ce Ungaria a acuzat România de pericilitarea siguranței energetice din regiune: Am luat notă cu îngrijorare de aceste declarații, am cerut clarificări prin Ambasada Ungariei la București CITEȘTE ȘI MAE, după ce Ungaria a acuzat România de pericilitarea siguranței energetice din regiune: Am luat notă cu îngrijorare de aceste declarații, am cerut clarificări prin Ambasada Ungariei la București

Chiar dacă producătorii auto optează să nu transfere costurile mai mari, acestea ar putea duce la investiții mai puține și la salarii mai mici pentru angajați. Efectul investițiilor mai puține și al forței de muncă mai reduse ar putea fi întârzierea progreselor tehnologice, potrivit producătorului auto.

GM operează în Statele Unite 47 de unități de producție și are aproximativ 110.000 de angajați. Grupul cumpără anual de la furnizori americani componente în valoare de zeci de miliarde de dolari și a investit peste 22 de miliarde de dolari în activități productive din SUA, din 2009.

Toyota Motor a depus vineri comentarii separate, în care se opune tarifelor, afirmând că ar pune în pericol producția, locurile de muncă, exporturile și prosperitatea economică din SUA.

Departamentul pentru Comerț nu a comentat vineri. Instituția intenționează să organizeze două zile de audieri publice, pe 19 și 20 iulie, iar secretarul pentru Comerț Wilbur Ross a spus săptămâna trecută că vrea să finalizeze investigația la sfârșitul lunii iulie sau în august.

viewscnt
Afla mai multe despre
general motors
donald trump
tarife importuri autovehicule
razboi comercial
protectionism
sua
ue