Grupul francez Vinci cumpără o participație de 50,1% la aeroportul britanic Gatwick, pentru 3,7 miliarde de dolari

Grupul francez Vinci cumpără o participație de 50,1% la aeroportul britanic Gatwick, pentru 3,7 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 dec 2018

Grupul francez Vinci profită de impactul Brexitului asupra activelor britanice și cumpără o participație de 50,1% la Gatwick, al doilea mare aeroport din Marea Britanie, pentru 2,9 miliarde de lire sterline (3,7 miliarde dolari), transmie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Achiziția conferă Vinci, care administrează deja 45 de aeroporturi în 12 țări, acces la cea mai mare piață metropolitană de aviație din lume și face parte din strategia sa de extindere a celor mai promițătoare afaceri ale grupului, scrie News.ro

Președintele Vinci Airports, Nicolas Notebaert, a arătat că incertitudinile legate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019, au redus prețul achiziției participației de control la Gatwick și anticipează că orice impact asupra creșterii economiei britanice va fi compensat probabil de creșterea turismului, datorită deprecierii lirei.

Angajații Nissan au fost avertizați să nu intre în contact cu directorul Greg Kelly, eliberat din arest CITEȘTE ȘI Angajații Nissan au fost avertizați să nu intre în contact cu directorul Greg Kelly, eliberat din arest

”În urmă cu câteva luni, nici nu am fi visat să putem cumpăra o licență nelimitată la sistemul de aeroporturi din Londra pentru o sumă sub 20 de ori profitul core”, a afirmat Notebaert într-o conferință, referindu-se la prețul achiziției, care ar urma să fie finalizată până în iunie 2019.

Anunțul făcut joi a avut loc la câteva zile după ce un incident provocat de drone a declanșat un haos de 36 de ore pentru peste 100.000 de călători care tranzitau Gatwick. Directorul general al Gatwick, Stewart Wingate, care își va păstra funcția, a spus că aeroportul lucrează pentru a evita repetarea unei astfel de situații.

Situat la 30 de mile (48 kilometri) la sud de Londra, Gatwick deservește 228 de destinații din 74 de țări și este o bază importantă pentru operatori precum EasyJet și British Airways.

Peste 46 de milioane de pasageri folosesc anual aeroportul Gatwick, reprezentând peste un sfert din cei 170 de milioane de pasageri care au călătorit în 2017 prin sistemul de aeroporturi din Londra, cel mai important fiind Heathrow.

Potrivit Vinci, Gatwick este cel mai eficient aeroport din lume și operează cea mai ocupată pistă unică din lume, care în 2017 a atins un număr record de 950 de zboruri într-o singură zi.

viewscnt
Afla mai multe despre
vinci
gatwick