INFOGRAFICE Piața auto din UE începe să-și revină, cu valori în luna mai peste cele din aprilie. Dacia are un declin mai mare decât piața

INFOGRAFICE Piața auto din UE începe să-și revină, cu valori în luna mai peste cele din aprilie. Dacia are un declin mai mare decât piața
scris 18 iun 2020

Piața de autovehicule din Europa a început recuperarea, în luna mai, cu un volum peste cel înregistrat în luna aprilie și chiar și peste cel din martie. România se află în grupul țărilor cu înmatriculări peste media europeană, care a fost de 52,6%. Dacia are un declin mai mare decât piața, dar se menține în limite rezonabile.

Uniunea Europeană a înregistrat un volum de 581.161 autoturisme înmatriculate în luna mai, o scădere semnificativă, de aproape 53 de procente față de volumul de anul trecut, însă în revenire față de lunile anterioare și, în special, față de luna aprilie, când scăderea a fost de 76,3%, cu numai 270.000 de autoturisme, potrivit datelor ACEA, analizate de Profit.ro.

Piețele care au avut scăderi vizibil mai mici decât media sunt Cipru, Slovenia, Belgia și Austria, cu mai puțin de 40% pierdere, în timp ce România a avut -45% autoturisme înmatriculate, pe locul 8 la acest capitol, cu un total de 7.155 unități. Cele mai mari scăderi au fost în Croația, Portugalia, Spania și Irlanda. Pe înteg continentul (UE + EFTA + Marea Britanie), înmatriculările au ajuns la 623.812 autoturisme, cu 56,8% mai mici decât anul trecut.

INFOGRAFICE Piața auto din UE începe să-și revină, cu valori în luna mai peste cele din aprilie. Dacia are un declin mai mare decât piața

INFOGRAFICE Piața auto din UE începe să-și revină, cu valori în luna mai peste cele din aprilie. Dacia are un declin mai mare decât piața

Pe întreg anul (cinci luni), piața s-a ridicat la 3,33 milioane de unități, cu 41,5% mai puține față de anul trecut, declinul fiind accentuat de rezultatele din mai. În acest moment, sunt raportate cu aproximativ 2,4 milioane de autoturisme mai puține, comparativ cu 2019, o pierdere uriașă pentru industria auto și pentru economia UE. România are după cinci luni 39.455 autoturisme înmatirculate, cu 31,4% mai puține, o valoare care ne plasează, de asemenea, printre piețele cu cele mai bune rezultate în acest an. Croația, Spania și Italia au înregistrat cel mai mare impact asupra pieței auto, de la începutul anului, cu peste 50% scădere.

FOTO Citroen a prezentat primele imagini cu noua generație C4, inclusiv versiunea electrică CITEȘTE ȘI FOTO Citroen a prezentat primele imagini cu noua generație C4, inclusiv versiunea electrică

În statisticile privind mărcile și grupurile auto, efectele cele mai importante asupra vânzărilor se văd la mărcile cu expunere foarte mare pe piețele cele mai afectate, însă diferențele nu sunt foarte mari pentru constructorii de volum. SEAT și Opel sunt mărcile cu peste 60% scădere, dintre cele de volum, însă scăderi semnificative au avut în luna mai și Nissan, Honda, Fiat. Dacia este în zona medie a UE, cu 52,3% scădere, corespunzător unui volum de 24.613 autoturisme înmatriculate.

Marca românească a pierdut circa 25.000 de autoturisme, comparativ cu mai 2019, o diminuare a veniturilor cu aproximativ 300 milioane de euro numai în această ultimă lună. Printre mărcile cel mai puțin afectate se numărăr Land Rover, MINI, DS, Porsche și Mitsubishi, cu scăderi de sub 40% sau apropiate de această valoare, dar volumele lor nu sunt foarte mari. Mercedes, Audi și Kia sunt branduri cu vânzări mai mari și care au pierdut 44 - 46% din clienți.

Pe întreg intervalul ianuarie - mai, DS este marca cu cea mai bună performanță, cu un declin de numai 6,8%, la un volum de 15.265 de unități, urmată de Porsche, cu -17,8% și 17.895 de mașini înmatriculate. Dacia are în acest moment 110.890 autoturisme înmatriculate în UE, mai puțin de jumătate față de cele 234.004 de anul trecut (-52,6%).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
piata auto
inmatriculari ue
dacia vanzari europa
inmatriculari romania