LISTA Consiliul Concurenței a intrat cu amenzi pe piața service-urilor auto. O listă întreagă de 65 firme amendate

LISTA Consiliul Concurenței a intrat cu amenzi  pe piața service-urilor auto. O listă întreagă de 65 firme amendate
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 dec 2022

Consiliul Concurenței a sancționat 65 de companii și o asociație cu amenzi totale în valoare de peste 130 milioane de lei (aproximativ 26 milioane de euro) cu acuzația de participare la o înțelegere pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor din România.

56 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale Asociației Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan – ACODAREN și desfășoară, printre altele, activități de reparare a autovehiculelor.

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-ar fi coordonat comportamentul comercial, prin intermediul ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al prețurilor pieselor de schimb și al tarifelor de manoperă utilizate în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest fel, acestea ar fi eliminat concurența între ele.

Urmărește-ne și pe Google News
Decizie pregătită - Ce zile libere vor avea românii în 2023 CITEȘTE ȘI Decizie pregătită - Ce zile libere vor avea românii în 2023
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Aceste acțiuni ar fi fost susținute, consolidate și amplificate de comportamentul și acțiunile săvârșite de Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL și societățile de asigurare, Allianz-Țiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, Uniqa Asigurări SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare - Reasigurare SA, Societatea Asigurare - Reasigurare Astra SA, participarea acestora conferind înțelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor, susține autoritatea.

Vezi aici lista companiilor amendate

Astfel, compania Renault Commercial Roumanie SRL și societățile de asigurare implicate au fost sancționate cu amenzi totale de 120,9 milioane lei. Restul sumei până la 130 de milioane lei reprezintă amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înțelegere.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care împart piețele.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

UPDATE Poziția Allianz-Țiriac Asigurări privind decizia Consiliului Concurenței

"Conducerea Allianz-Țiriac respinge ferm concluziile raportului de investigație al Consiliului Concurenței aferent perioadei 2008 - 2017, care acuză favorizarea anumitor parteneri de reparații auto prin "potențarea" unei înțelegeri între aceștia.

Allianz-Țiriac va efectua toate demersurile necesare și va aduce toate argumentele juridice și economice pentru a-și dovedi nevinovația.

Credem în autorități puternice care joacă rolul de arbitru, prin asigurarea respectării regulilor și sancționarea derapajelor, însă în acest caz concluziile investigației referitoare la activitatea Allianz-Țiriac nu sunt corecte și nu au niciun fundament.

Allianz-Țiriac are un model de afaceri solid și corect și nu a greșit în relațiile comerciale vizate de raportul de investigație.

Prin decizia Plenului Consiliului Concurenței, Allianz-Țiriac este nevoită să plătească o amendă de 11 milioane de euro, aproape jumătate din sancțiunea totală aplicată în urma acestei investigații, pentru o faptă inexistentă și pentru care nu am primit dovezi, deși acestea au fost solicitate în repetate rânduri și deși noi am adus dovezi clare și concrete care contraziceau interpretările din raportul de investigație.

Această situație aduce o cheltuială neanticipată, suplimentară și injustă și ne lasă impresia că vorbim despre un cost pe care trebuie să îl plătim periodic pentru a opera în România. Aceste condiții de impredictibilitate afectează capitalul de încredere pe care orice acționar corect îl investește.

Suntem în situația în care nu ne este clar ce ar trebui să facem diferit după această investigație. Având în vedere concluziile raportului, sperăm că așteptarea nu este ca asigurătorii să renunțe la contractele semnate cu service-urile auto, ceea ce ar însemna o inhibare a comportamentului de piață și un factor de incertitudine pentru asigurați și terți păgubiți. Prin această colaborare între asigurători și unitățile reparatoare a fost creat un cadru economic stabil și predictibil, în baza căruia se urmărește interesul clienților comuni.

Datorită acestui model, unitar la nivel european, asigurații și terții păgubiți posesori ai autovehiculelor avariate nu sunt nevoiți să fie implicați financiar în efectuarea reparațiilor. Pe de altă parte, unitățile reparatoare au certitudinea încasării contravalorii serviciilor prestate și își pot astfel modela planurile de dezvoltare a afacerilor cu mai multă consecvență. În același timp, asigurătorii beneficiază de predictibilitate și de un control mai bun al costurilor, ceea ce le permite să asigure tarife competitive pentru primele de asigurare.

Deși Consiliul Concurenței acuză la comun companiile de asigurări de "potențarea" unei înțelegeri pe piața unităților reparatoare, trebuie avut în vedere că faptele sunt individualizate la nivelul fiecărei companii de asigurare, inclusiv natura și conținutul contractelor comerciale fiind diferite, iar în ceea ce privește comportamentul Allianz-Țiriac, încă așteptăm să aflăm ce trebuie să schimbăm în mod concret sau să facem diferit în urma concluziilor raportului de investigație.

Dispozițiile legale actuale încurajează în general admiterea faptelor în cazul investigațiilor, chiar și nesăvârșite, prin oferirea unui discount generos din amenda inițială și implicit diminuarea impactului asupra solvabilității companiei investigate. Faptul că Allianz-Țiriac nu a recunoscut o vină inexistentă și a refuzat un discount substanțial din partea Consiliului Concurenței ne pune în situația injustă de a plăti cea mai mare amendă aplicată în acest caz. Robustețea noastră financiară ne permite însă să nu facem compromisuri, să absorbim șocul și să ne dovedim în cele din urmă nevinovația, atacând în instanță decizia.

„Allianz-Țiriac a fost dintotdeauna un promotor al concurenței corecte, ingredientul esențial pentru asigurarea unor servicii de calitate. Ca reprezentant în România al celui mai puternic brand de asigurări din lume – Allianz - înțelegem că respectarea legislației concurențiale este fundamentală pentru a păstra intactă încrederea clienților și reputația construite timp de peste 130 de ani.
Îi asigurăm pe toți clienții și partenerii noștri de integritatea acțiunilor noastre și de încrederea într-o piață concurențială puternică, în beneficiul tututor. Totodată, mulțumim clienților, partenerilor și echipei noastre profesioniste pentru că zi de zi ne ajută să protejăm modelul de afaceri, să fim consecvenți în aplicarea principiilor noastre și să nu ne tranzacționăm verticalitatea”, conchide Virgil Șoncutean, Director General al Allianz-Țiriac Asigurări".

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
reparatii masini