Lufthansa a semnat acordul prin care preia mai multe active ale Air Berlin, pentru 210 milioane euro

Lufthansa a semnat acordul prin care preia mai multe active ale Air Berlin, pentru 210 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 oct 2017

Lufthansa, cea mai mare companie aeriană din Germania, a semnat astăzi un acord pentru achiziția mai multor active ale rivalului Air Berlin, aflat în insolvență, confirmând astfel așteptările din cursul dimineții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lufthansa va prelua 81 aeronave și 1.300 dintre cei 8.500 angajați ai Air Berlin, pentru 210 milioane euro.

Air Berlin, al doilea mare operator aerian german, a intrat în insolvență la mijlocul lunii august, după ce Etihad Airways, principalul acționar al companiei, și-a retras sprijinul financiar. Compania a primit un împrumut de 150 milioane de euro de la stat ca să își poată continua operațiunile pe durata negocierilor cu potențiali cumpărători.

Metrorex introduce cartela cu o singură călătorie și pentru grupuri, dar și abonamentul anual CITEȘTE ȘI Metrorex introduce cartela cu o singură călătorie și pentru grupuri, dar și abonamentul anual

Luna trecută, Air Berlin a anunțat că va purta negocieri finale cu Lufthansa și compania britanică easyJet până pe 12 octombrie.

Pentru preluarea companiei își mai exprimaseră intenția grupul IAG, proprietarul British Airways, Condor, subdiara germană a operatorului britanic Thomas Cook, irlandezii de la Ryanair, cel mai mare operator aerian din Europa, precum și fostul pilot de formula 1 Niki Lauda, care spera să răscumpere Niki, divizia austriacă a Air Berlin, pe care a fondat-o în 2003.

Lufthansa a înaintat oferte pentru achiziția subsidiarelor Luftverkehrsgesellschaft Walter (LGW) și Niki și pentru preluarea mai multor operațiuni ale Air Berlin, în timp ce easyJet vrea să cumpere parte din flota companiei.

Părțile au agreat să nu publice termenii financiari ai eventualelor acorduri. Potrivit AirBerlin, dacă înțelegerile vor fi finalizate, există o probabilitate crescută ca Air Berlin să poată achita împrumutul luat de la stat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
air berlin
lufthansa
easyjet
acord
preluare
active
insolventa