Construcția autostrăzii Buzău - Focșani intră în faza de licitație, odată cu transmiterea în sistemul de achiziții publice - SICAP a anunțului de participare pentru construcția tronsoanelor 1 și 4, a aunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
"Astăzi a fost transmis spre SICAP Anunțul de Participare la licitația pentru construcția tronsoanelor 1 și 4 - Tronsonul 1 (4,60 km): Buzău - Vadu Pașii, Tronsonul 4 (10, 94 km): Mândrești Munteni - Focșani Nord. Autostrada Buzău - Focșani este una din secțiunile Autostrăzii Moldova (A7) și face parte din Coridorul 3 - București - Regiunea NE (Moldova) (OR3). Cele două tronsoane vor fi construite în 20 de luni de la data semnării contractului cu finanțare prin PNRR", a precizat Grindeanu.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Potrivit oficialului, la momentul actual, documentația pentru Tronsoanele 2 și 3 se află la ANAP, pentru verificare, iar în cel mai scurt timp va fi transmis spre SICAP anunțul de participare la licitație. Segmentele respective de autostradă vizează Tronsonul 2, în lungime de 30,80 km - între Vadu Pașii și Râmnicu Sărat, respectiv Tronsonul 3, pe o distanță de 36,10 km, ruta Râmnicu Sărat - Mândrești Munteni, scrie Agerpres.
Proiectul autostrăzii Buzău - Focșani are o valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA), este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind prevăzut în Master Planul de Transport General.
La finalizarea lucrărilor, Autostrada Buzău - Focșani (al doilea segment al Autostrăzii Moldova) va avea o lungime de 82,44 de km.