AnimaWings, companie aeriană românească, parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, a recepționat o nouă aeronavă Airbus A220-300.
Este a treia de acest tip și a cincea operațională în flotă.

Până la finalul anului 2027, compania vrea să ajungă la o flotă formată din 18 aeronave, atingând un portofoliu evaluat la peste 1 miliard de dolari.
Începând din această toamnă, compania va opera 12 rute noi care consolidează rețeaua de zboruri domestice și conectează aeroporturile principale din România (Otopeni, Cluj, Iași, Craiova, Timișoara, Suceava) cu destinații majore la nivel european și internațional, precum Istanbul, München, Praga, Sofia, Tel Aviv și Dubai.
Planurile de dezvoltare vor continua și în 2026, iar printre noutăți se regăsește și ruta București–Geneva, singura conexiune aeriană directă între cele două orașe, disponibilă începând cu martie anul viitor.

Cea de-a cincea aeronavă a companiei AnimaWings face parte dintr-o comandă de 18 unități ce vor fi livrate în următorii doi ani. Astfel, următoarele patru aeronave vor fi recepționate în prima jumătate a anului viitor, iar restul în 2027.
„Pe o piață dominată de low-cost, ne dorim să arătăm că și în România se pot construi proiecte aeronautice solide, cu investiții semnificative și o viziune europeană. AnimaWings este prima companie românească privată full-service.
Ne propunem să devenim rapid opțiunea numărul unu pentru pasagerii români și nu numai, să punem România pe locul cuvenit pe harta Europei atât din punct de vedere al conectivității, cât mai ales al respectului pentru pasageri.

Am reușit, în doar un an după preluarea integrală a companiei, să înregistrăm cea mai rapidă expansiune din piața românească și să aducem 5 aeronave în flotă, dintre care 3 nou-nouțe, din fabrică, iar acest început ne dă încrederea să continuăm pe acest drum”, a adăugat Marius Pandel, președintele AnimaWings.