Planul gigantului BYD pentru România. Fiecare stație va costa 400.000 – 500.000 de euro. Stella Li, șefa BYD Europa: Avem nevoie de sprijinul autorităților

Cea mai cunoscută femeie de afaceri din industria auto globală, Stella Li, cea care conduce activitățile de extindere a companiei chineze în toată lumea, a venit la București, unde s-a întâlnit atât cu echipa locală, dealeri și angajați proprii, dar și cu consilieri ai președintelui Nicușor Dan, pentru a discuta despre oportunitățile de investiții.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Planul gigantului BYD pentru România. Fiecare stație va costa 400.000 – 500.000 de euro. Stella Li, șefa BYD Europa: Avem nevoie de sprijinul autorităților

Scopul principal este să găsească susținere în proiectele de investiții locale.

BYD are în plan pentru România atât instalarea de stații de încărcare Flash Charging, cât și vânzarea de autobuze și camioane electrice sau de baterii pentru stocarea energiei, iar pentru asta șefa companiei vrea atragerea de investitori privați, cât și susținere din partea autorităților.

„Fiecare stație va costa 400.000 – 500.000 de euro. În acest moment, BYD va investi bani în aceste stații de încărcare. Acesta este motivul pentru care am venit aici”, a spus șefa BYD, care a menționat 10 – 20 de stații de încărcare, ceea ce ar însemna o investiție de circa 10 milioane de euro doar în acest proiect.

Șefa BYD Europa a precizat pentru Profit.ro că a descoperit în timpul vizitei alte oportunități față de cele legate de stațiile de încărcare.

FOTO Linii de tramvai vechi de 100 de ani în București. Când vor fi încheiate lucrările de modernizare CITEȘTE ȘI FOTO Linii de tramvai vechi de 100 de ani în București. Când vor fi încheiate lucrările de modernizare

Stella Li a transmis aceste opțiuni și oficialilor români cu care s-a întâlnit, inclusiv cele cu impact pe energie.

„Cu cât am aflat mai multe despre piață, cu atât am descoperit mai multe oportunități, inclusiv în domeniul stocării energiei în baterii, al autobuzelor electrice și al camioanelor electrice. Importați 60% din petrolul pe care îl consumați. Cu tehnologia noastră, ați putea reduce aceste importuri cu aproximativ 30% și ați economisi bani. În loc să cheltuiți acești bani pe importuri, i-ați putea păstra în economia locală.

Aveți resurse importante de gaze naturale, pe care le puteți folosi pentru a produce electricitate și pentru a alimenta transporturile. Cu politicile guvernamentale potrivite, putem face acest lucru și putem contribui la dezvoltarea economiei locale”, a declarat vicepreședinta BYD într-un interviu pentru Profit.ro.

Ulterior, directorul BYD România, Andrei Duică, a anunțat și întâlnirea cu consilierii de la Cotroceni.

„Pot confirma că delegația BYD a fost la Cotroceni și a avut o întâlnire cu un oficial din echipa prezidențială”, a spus Duică pentru Profit.ro.

Discuțiile de la Cotroceni s-au axat pe investițiile BYD în România și pe posibilele proiecte pentru care compania ar putea să primească sprijin de la autoritățile române.

EXCLUSIV Discuție cu echipa lui Nicușor Dan și plimbare pe jos pe Calea Victoriei. Șefa BYD Europa, Stella Li, a vrut să meargă pe jos, să bea o cafea într-un loc public, să vadă oamenii. ,„I-a plăcut foarte mult.” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Discuție cu echipa lui Nicușor Dan și plimbare pe jos pe Calea Victoriei. Șefa BYD Europa, Stella Li, a vrut să meargă pe jos, să bea o cafea într-un loc public, să vadă oamenii. ,„I-a plăcut foarte mult.”

Stella Li a spus, la finalul zilei în care a avut aceste întâlniri, că „avem nevoie de ambele categorii: investitori privați și autorități publice”.

„Ai nevoie de companii private care să avanseze și să obțină rezultate. Dacă aștepți mereu după guvern, procesul de luare a deciziilor durează prea mult. Facem lucruri care aduc schimbări majore, așa că avem nevoie și de sprijinul autorităților prin politicile pe care le adoptă. Avem nevoie de ambele categorii, dar nu depindem de una singură”, a mai spus vicepreședinta BYD.

În ceea ce privește colaborarea cu furnizorii români de componente, ea a spus că există multe posibilități. „Cred că putem face mai mult pentru a sprijini industria de aici. În noiembrie, vom organiza două conferințe pentru furnizori, una în Germania și una în Franța. Voi discuta despre invitarea furnizorilor români la una dintre ele. Poate că anul viitor am putea organiza una și aici”.

În privința reglementărilor pe care UE vrea să le introducă pentru a limita importurile de mașini din China, Stella Li spune că marca pe care o conduce va ajunge să producă mașinile în Europa, ceea ce va schimba total situația.

Mașinile „din China, pentru China” pot deveni „mașini din China, produse în Turcia, pentru Europa”. Volkswagen vrea să producă în Turcia mașini dezvoltate în China CITEȘTE ȘI Mașinile „din China, pentru China” pot deveni „mașini din China, produse în Turcia, pentru Europa”. Volkswagen vrea să producă în Turcia mașini dezvoltate în China

„Nu vom vinde mai puține mașini. Vedem două evoluții. În primul rând, BYD va produce aceste mașini în Europa. După o etapă ceva mai dificilă de creștere a producției, fabrica noastră din Ungaria va trece, în sfârșit, la producția de serie. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vom putea produce local pentru a deservi piața locală. Vom produce patru modele în Ungaria”.

„Ceea ce diferențiază BYD este angajamentul nostru ferm față de Europa. Vom menține aici o prezență puternică și permanentă”, a mai spus șefa BYD Europe, care a spus că vrea ca, pe termen lung, majoritatea mașinilor vândute de BYD în Europa să fie produse local.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3403 -0.0023-0.04 %
1 USD4.7658 -0.0040-0.08 %
1 GBP6.3879 -0.0173-0.27 %
1 CHF5.8009 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite