Prima companie rent-a-car care a comandat Dacia Spring a anunțat prețul cu care va putea fi închiriată. „Punem pe piață mașina electrică cea mai ieftină.”

Prima companie rent-a-car care a comandat Dacia Spring a anunțat prețul cu care va putea fi închiriată. „Punem pe piață mașina electrică cea mai ieftină.”
scris 9 feb 2021

Peste numai câteva săptămâni, Dacia Spring va ajunge la primii clienți, companii de car-sharing sau rent-a-car, iar primele exemplare vor fi pe șosele. Deja presa din Franța scrie că francezii vor avea acces primii la „cel mai ieftin automobil electric din Europa”. Primul client al Dacia, compania E. Leclerc, a anunțat și prețul de închiriere a primelor Dacia Spring.

eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți CITEȘTE ȘI eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți

Începând din luna martie, showroom-urile rețelei Leclerc vor pune la dispoziție clienților un nou automobil: Dacia Spring, o mașină electrică extrem de accesibilă, potrivită pentru deplasările urbane. E.Leclerc a fost primul client mare care a comandat un volum de 3.000 de automobile Spring, livrarea acestora urmând să înceapă din martie. Michel Ecouard Leclerc, cel care conduce compania, a declarat că mașinile vor avea „un preț fără concurență” în primele locații din care se poate închiria mașina.

De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online CITEȘTE ȘI De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online

„În martie – aprilie, în funcție de capacitatea Renault de livrare, vom pune pe piață mașina electrică cea mai ieftină. Va fi 5 euro pe zi, la care se adaugă lkilometrajul, în general asta va face 7 euro pe zi”, a declarat Leclerc pentru televiziunea de business BMTV.

În prezent, mașinile disponibile la Leclerc încep de la 4 euro pe zi, pentru un Renault Twingo, și 5 euro pe zi, pentru un Renault Clio. Leclerc nu a mai închiriat până acum automobile Dacia.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

Pe data de 20 martie, reprezentanții Leclerc și Renault au programat un evenime de lansare oficială, prin livrarea primelor automobile. Data nu a fost aleasă întâmplător, fiind vorba despre prima zi de primăvară astronomică, în ton cu numele „Spring” al mașinii.

Clienții principali pe care îi vizează compania Leclerc sunt tinerii care încă nu-și cumpără mașină și care vor să se deplaseze cu un automobil închiriat, câteva zile, un weekend, o săptămână.

În total, Leclerc va oferi Dacia Spring în 504 agenții. Renault mizează pe această rețea și pe ceilalți furnizori de mobilitate care vor cumpăra Spring, pentru a le putea oferi cât mai multor clienți persoane fizice posibilitatea de a testa noul vehicul. Din martie începe și campania de comenzi pentru mașinile private, care vor fi livrate din septembrie.

ULTIMA ORĂ FOTO & VIDEO Dacia Spring a sosit în România. Primele impresii din interiorul primului automobil electric Dacia CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO & VIDEO Dacia Spring a sosit în România. Primele impresii din interiorul primului automobil electric Dacia

Compania Leclerc își derulează activitatea având în centru o rețea de hipermarketuri, în cadrul cărora a instalat stații de încărcare, în cadrul unei campanii de promovare a transportului electric. În acest moment deține 5.000 de stații de încărcare și are în plan să ajungă la 10.000 de stații în următorii 5 ani.

Dacia nu a anunțat încă prețul oficial pentru modelul Spring, însă este de așteptat ca acesta să fie simțitor sub pragul de 20.000 de euro. Singura țară care a comunicat prețuri a fost Ungaria, unde primii 100 de clienți au putut face rezervări contra sumei de 100 de euro, la un preț al mașinii de 17.800 de euro. În România, ca și în alte țări din Europa, clienții vor putea beneficia de subvenții acordate de guvern pentru achiziția unui vehicul electric.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Dacia Spring este un vehicul de clasă A, cu o lungime de 3,73 metri, 1,62 metri lățime și 1,51 metri înălțime, cu un ampatament de 2,42 metri și o gardă la sol de 15 cm. Motorul electric de care dispune are o putere de 33 kW (44 CP), fiind acționat de o baterie de 26,8 kW, care permite o autonomie de 225 km (regim WLTP) și de 295 Km în regim WLTP City. Puterea motorului poate fi limitată de șofer, ceea ce aduce un plus de autonomie. Încărcarea se poate face la priză de 2,3 kW (10,5 ore 80%, 14 ore 100%), la wall-box de 3,7kW (8,3 ore), la stație de 7,4 kW (5 ore) sau la stație de 30 kW (DC – 50 minute pentru 80%). Încărcarea va putea fi controlată printr-o aplicație dedicată, ce poate fi instalată pe telefoane și poate permite și acționarea unora dintre dispozitivele mașinii, cum este instalația de climatizare.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
preturi dacia spring
lansare dacia spring
comenzi dacia spring
dacia eletrica