Dacia Spring: primele 3.000 de exemplare au fost vândute, înainte să fie lansată

Dacia Spring: primele 3.000 de exemplare au fost vândute, înainte să fie lansată
scris 2 dec 2020

Renault și compania de închirieri de mașini E.Leclerc, din Franța, au semnat un contract pentru achiziția a 3.000 de exemplare Dacia Spring, automobilul electric care va începe livrările în luna martie, pentru clienți persoane juridice, și în septembrie, pentru persoane fizice. Contractul prevede, de asemenea, achiziția a 1.000 de Renault Zoe.

FOTO “There ain’t no such thing as a free lunch” - Milton Friedman CITEȘTE ȘI FOTO “There ain’t no such thing as a free lunch” - Milton Friedman

Toate mașinile vor fi disponibile în rețeaua de închirieri din Franța, în 504 agenții. În acest fel, francezii vor putea testa noul vehicul electric al Dacia și pot, în același timp, beneficia de o experiență nouă într-un vehicul cu emisii zero.

Huawei AppGallery la un an de la lansare: Peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de utilizatori activi CITEȘTE ȘI Huawei AppGallery la un an de la lansare: Peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de utilizatori activi

Cele două companii, Renault și E.Leclerc, au un parteneriat din 2010, când au demarat un plan de transformare a flotei de vehicule de închiriat într-una electrică. Compania a instalat stații de încărcare în parcările supermarketurilor și a susținut Ministerul Transporturilor din Franța în campania de construire a unei rețele de 100.000 de stații de încărcare. În acest moment deține 5.000 de stații proprii și are în plan să ajungă la 10.000 de stații în următorii 5 ani.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

Dacia Spring a fost gândit ca un vehicul perfect pentru companiile de rent-a-car, car sharing și alte tipuri de servicii de mobilitate, datorită prețului foarte bun de achiziție și a costurilor reduse de întreținere. Chiar dacă autonomia mașinii este una medie, potrivită pentru deplasări scurte, zilnice, aceasta oferă suficientă energie chiar și pentru deplasări de lungime moderată, aproximativ 200 km. În ciclu WLTP urban, autonomia lui Spring se poate apropia de 300 de km, ceea ce înseamnă câteva zile de rulare într-un oraș mare.

Dacia nu a anunțat încă prețul oficial, singura țară care a făcut acest lucru fiind Ungaria, unde primii 100 de clienți au putut face rezervări contra sumei de 100 de euro, la un preț de pornire de 17.800 de euro.

„Sunt fericit că putem încuraja clienții noștri să meargă electric la o asemenea scară. În acest fel, ei pot încerca mașinile noastre fără nicio obligație, apoi să adopte acest tip de mobilitate în timp. Acesta este exact ideea eforturilor noastre pentru mediu și pentru puterea de cumpărare. Mulțumită Group Renault și mărcii Dacia, vom fi capabili să oferim o ocazie specială accesibilă. Acesta este un real pas înainte, pentru a construi piața pentru vehiculul universal al viitorului”, a declarat Michel-Edouard Leclerc, președintele comitetului de strategii E. Leclerc.

ULTIMA ORĂ Uzina Ford Craiova, luată în calcul pentru primul automobil electric compact al americanilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Uzina Ford Craiova, luată în calcul pentru primul automobil electric compact al americanilor

„În domeniul fiecăruia, E. Leclerc și Dacia oferă alternative accesibile, de încredere, de calitate, la îndemâna tuturor. Prin oferta de mașini Dacia Spring, care este vehiculul electric cu cel mai rezonabil preț din Europa, E. Leclerc deschide ușa mobilității electrice pentru toți, în cât mai multe zone posibile ale Franței. Acesta este un parteneriat excitant, util și va contribui la un alt angajament pe care l-am luat: construirea unei societăți fără carbon. Mobilitatea de mâine va fi construită în ecosisteme, împreună, și începe cu parteneriate ca acesta”, a declarat Luca de Meo, CEO al Groupe Renault.

Odată cu startul livrărilor pentru companii, în luna martie va fi posibil, pentru clienții particulari să-și configureze și să rezerve viitorul automobil electric Dacia Spring.

Dacia Spring este primul automobil electric al mărcii, el fiind prezentat în premieră de Renault la Paris, în cadrul evenimentului eWays, dedicat vehiculelor electrificate ale grupului Renault. Mașina este una de clasă B, fiind dezvoltată pe platforma CMF- A0 a Alianței Renault Nissan Mitsubishi. Modelul Dacia are la origine crossoverul electric Renault K-ZE, lansat pe piața din China, în urmă cu doi ani. Dimensiunile sale sunt 3,73 metri lungime, 1,62 metri lățime și 1,51 metri înălțime, cu un ampatament de 2,42 metri și o gardă la sol de 15 cm. Motorul electric de care dispune are o putere de 33 kW (44 CP), fiind acționat de o baterie de 26,8 kW, care permite o autonomie de 225 km (regim WLTP) și de 295 Km în regim WLTP City. Puterea motorului poate fi limitată de șofer, ceea ce aduce un plus de autonomie. Încărcarea se poate face la priză de 2,3 kW (10,5 ore 80%, 14 ore 100%), la wall-box de 3,7kW (8,3 ore), la stație de 7,4 kW (5 ore) sau la stație de 30 kW (DC – 50 minute pentru 80%). Încărcarea va putea fi controlată printr-o aplicație dedicată, ce poate fi instalată pe telefoane și poate permite și acționarea unora dintre dispozitivele mașinii, cum este instalația de climatizare.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
e leclerc
masini electrice
inchiriere dacia spring
rent a car dacia spring