Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi suspendate temporar

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi suspendate temporar
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 nov 2021

Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea sesiunilor de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus. De asemenea, potrivit AFM, și programul Casa Eficientă Energetic va fi suspendat, pentru reorganizarea finanțării și a bugetelor alocate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Preocuparea continuă a Administrației Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăți programele de finanțare, astfel încât să fie asigurată creșterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare și adaptarea ghidurilor de finanțare la realitățile contemporane reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate. În sensul celor expuse și în vederea identificării elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanțare din portofoliu, Administrația Fondului pentru Mediu, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a luat decizia suspendării sesiunilor de înscriere în cadrul programelor, astfel: începând cu data de 3 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programele denumite generic Rabla și Rabla Plus și începând cu data de 15 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programul denumit generic Casa eficientă energetic", se arată într-un comunicat al AFM.

FOTO Kia a prezentat noua generație a crossoverului Niro CITEȘTE ȘI FOTO Kia a prezentat noua generație a crossoverului Niro

În perioada următoare, instituția anunță că va analiza modul de derulare al acestor programe și, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanțare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, mecanismele de accesare a finanțării să fie mai simple și să asigure o eficiență sporită în utilizarea bugetelor alocate, scrie Digi 24.

De asemenea, evaluarea evoluției acestor programe va fi realizată și prin prisma disponibilităților financiare rezultate din sesiunile actuale, precum și din perspectiva construcției bugetare pentru anul 2022, precizează sursa citată.

În vederea reluării sesiunilor de înscriere, toate informațiile relevante, atât în ceea ce privește modificarea ghidurilor de finanțare și consultarea factorilor interesați, cât și calendarul de desfășurare al programelor, vor fi aduse la cunoștință publicului, prin publicarea lor pe site-urile AFM și MMAP, cât și prin intermediul mass-media.

viewscnt
Afla mai multe despre
rabla clasic
rabla plus