RAR oferă de astăzi acces la istoricul de daune al vehiculelor

RAR oferă de astăzi acces la istoricul de daune al vehiculelor
scris 5 mai 2020

Registrul Auto Român a anunțat că începând de astăzi oferă date despre daunele suferite de vehiculele înmatriculate în România, cu ajutorul unei aplicații disponibile pe site-ul regiei.

RAR a finalizat instalarea aplicației Istoric Vehicul, care furnizează „în doar câteva minute”, informații despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României.

Aplicația Istoric Vehicul este disponibilă pe site-ul oficial al instituției, www.rarom.ro.

Registrul Auto Român precizează că acest lucru este posibil ca urmare a informațiilor pe care le primește de la partenerii specializați care colectează date de la societățile de asigurare și atelierele de reparații autorizate.

Astfel, la interogarea prin aplicația Istoric Vehicul, împreună cu informațiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) se precizează și faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost. Tariful este de 35 de lei și se achită online.

TABEL Cum arată o piață redusă la zero: vânzările Dacia din Italia au avut o scădere de aproape 100% în aprilie CITEȘTE ȘI TABEL Cum arată o piață redusă la zero: vânzările Dacia din Italia au avut o scădere de aproape 100% în aprilie

Pentru a accesa aplicația, clienții trebuie să introducă seria de caroserie/sașiu și o adresă de e-mail validă.

În situația în care clientul dorește să obțină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecționat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conține următoarele informații (conform modelului atașat):

1.           Zona de avarii, inclusiv poziționarea acestora pe un vehicul – machetă;

2.           Intervalul valorii devizului de reparație;

3.           Intervalul indicației odometrului la data întocmirii devizului;

4.           Dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic;

5.           Dacă au fost afectate principalele elemente de siguranță sau din structura de rezistență.

Toate informațiile pe care le veți introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteți interesat, sunt protejate conform normelor GDPR.

RAR oferă de astăzi acces la istoricul de daune al vehiculelor

RAR oferă de astăzi acces la istoricul de daune al vehiculelor

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
rar
istoric daune