Războiul bilanțurilor: BMW anunță că este cea mai mare companie de mașini premium din lume, după ce Mercedes-Benz a anunțat că este marca numărul 1

Războiul bilanțurilor: BMW anunță că este cea mai mare companie de mașini premium din lume, după ce Mercedes-Benz a anunțat că este marca numărul 1
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 ian 2018

BMW Group a încheiat anul 2017 cu un rezultat record de vânzări, 2,46 milioane de vehicule vândute, cu 4,1% mai multe decât anul trecut, anunțând că este compania auto premium nr. 1 în lume. Anunțul vine la scurt timp după ce Mercedes-Benz a anunțat că este marca premium nr. 1 în lume, ca urmare a cifrelor record din 2017.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Războiul declarațiilor și al bilanțurilor are o explicație foarte simplă, dincolo de orgoliile fiecăreia dintre cele două uriașe companii auto. După supremația globală ce a durat mai mulți ani, marca BMW a pierdut prima poziție în fața rivalilor de la Mercedes-Benz. Anul trecut, Mercedes a realizat, potrivit propriilor declarații, un volum de vânzări de 2,28 milioane de autovehicule. Acum, BMW raportează, doar pentru marca BMW, 2,08 milioane de autovehicule vândute. Ierarhia se menține, astfel, cu Mercedes pe primul loc.

La nivel de companii, însă, Daimler AG, companie care mai produce și vinde și smart și autovehicule comerciale, a raportat 2,42 milioane de autoturisme vândute de divizia specializată, Mercedes-Benz Cars. Nu sunt incluse vehiculele comerciale, care fac parte din Mercedes Benz Vans. Comparativ cu cele 2,46 milioane anunțate de BMW Group, vânzări care includ MINI și Rolls Royce, vânzările sunt mai mici la Daimler. BMW este, pe bună dreptate, cea mai mare companie care produce autoturisme premium.

FAN Courier: Infrastructura rutieră precară și nerespectarea de unii participanți la trafic a regulilor de circulație ne-au urcat numărul de incidente rutiere. FOTO O mașină de curierat a ajuns cu roțile în sus CITEȘTE ȘI FAN Courier: Infrastructura rutieră precară și nerespectarea de unii participanți la trafic a regulilor de circulație ne-au urcat numărul de incidente rutiere. FOTO O mașină de curierat a ajuns cu roțile în sus

Cel de-al treilea competitor german în acest neoficial concurs, Audi AG, a anunțat 1,8 milioane de vehicule vândute.

BMW Group a înregistrat al șaptelea an consecutiv de creștere, având în centru marca BMW, care a generat un volum de vânzări de 2,08 milioane de autoturisme, cu 4,2% mai multe decât anul trecut, în special datorită SUV-urilor. Potrivit datelor oficiale, familia de modele X a crescut 9,6% față de 2016, dublu față de creșterea medie a mărcii. La fel de impresionantă a fost limuzina Serie 5, noua sa generație având o creștere de 55% în decembrie, cu un volum de 291.856 unități la nivelul întregului an, revenind în poziția de cel mai vândut model din segmentul său, în fața rivalelor Audi A6 și Mercedes E Class.

Brandul MINI a înregistrat de asemenea un record de vânzări, cu 371.881 vehicule, cu 3,2% creștere. Unul dintre modelele de bază pentru marcă a fost Countryman, cu 84.441 unități, o creștere mare, de 30%.

Mercedes-Benz, cea mai vândută marcă premium din lume: record de 2,3 milioane de mașini în 2017 CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz, cea mai vândută marcă premium din lume: record de 2,3 milioane de mașini în 2017

Marca de lux Rolls Royce a avut 3.362 de vehicule vândute, în scădere față de anul trecut.

„Suntem încântați cu aceste cifre de vânzări record, care înseamnă că BMW Group, cu cele trei mărci ale sale premium, BMW, MINI și Rolls Royce, rămâne compania auto premium cea mai mare din lume”, a declarat Ian Robertson, șeful mărcii BMW și șef al vânzărilor grupului, care a predat această funcție la 1 ianuarie lui Peter Nota. Acesta a subliniat că produsele mărcii, „de la i3 la M5 și de la Serie 1 la Serie 7” și-au demonstrat gradul de dezirabilitate și în 2017. În plus, marca BMW a atins ținta de 100.000 de autoturisme electrificate vândute într-un singur an.

Noul șef al mărcii, Peter Nota, a spus că anul 2018 va aduce două noi modele, X2 și Serie 8, care vor aduce mai mulți clienți. „Sunt încrezător că vânzările BMW vor continua să crească în 2018, în timp ce ne vom menține atenția pe profitabilitate”.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
piata auto