Registrul Auto Român a decis în care județe va construi două noi sedii centrale

Registrul Auto Român a decis în care județe va construi două noi sedii centrale
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 9 sep 2019

Registrul Auto Român (RAR) va construi două noi sedii centrale, la Târgoviște și Satu Mare, pentru a face față solicitărilor și a reduce timpul de așteptare al conducătorilor auto, reiese dintr-o informare oficială a Ministerului Transporturilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Conform planului de investiții din perioada următoare, vor fi construite sedii noi pentru reprezentanțele RAR din județele Satu Mare și Dâmbovița, în localitățile reședință de județ”, arată sursa citată.

Românii vor putea verifica istoricul de înmatriculări al mașinilor second-hand aduse din străinătate CITEȘTE ȘI Românii vor putea verifica istoricul de înmatriculări al mașinilor second-hand aduse din străinătate

Criteriul principal avut în vedere în alegerea celor două județe, precizează ministerul, este cel al necesității, sediile actuale fiind improprii pentru desfășurarea unei activități la standardele RAR. Astfel, clădirile sunt vechi și insuficient dimensionate, nu există spațiul necesar pentru parcarea vehiculelor clienților, birourile personalului nu sunt suficiente, iar clienții nu beneficiază de săli de așteptare corespunzătoare. 

Potrivit autorităților, cel mai bun exemplu referitor la impactul pe care îl are un sediu nou este reprezentat de RAR Gorj, unde, în numai câteva luni de la darea în folosință, activitățile solicitate de clienți sunt efectuate fără întârziere la programare.

viewscnt
Afla mai multe despre
registrul
auto
roman
sediu
central
constructie
targiviste
dambovita
satu mare