Romaero îl dă în judecată pe fostul director general Constantin Dinischiotu pentru a recupera un prejudiciu

Romaero îl dă în judecată pe fostul director general Constantin Dinischiotu pentru a recupera un prejudiciu
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 apr 2018

Romaero București, companie de stat specializată în producție, servicii și cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile și militare de pasageri sau cargo, îl va da în judecată pe fostul director general Constantin Dinischiotu, pentru a recupera un prejudiciu, reprezentând cheltuieli pe care Romaero le-a efectuat în timpul mandatului său, plăți pe care Curte de Conturi le-a descoperit ca fiind fără bază legală, potrivit unor documente publicate pe site-ul societății.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania de stat va formula astfel o acțiune în răspundere contra fostului șef al societății, după ce Curtea de Conturi a descoperit mai multe nereguli din timpul mandatului acestuia la conducerea companiei, relatează News.ro.

Compania vrea să recupereze în instanță de la Dinischiotu ”cheltuieli efectuate de Romaero fără bază legală pentru funcționarea autoturismului personal al lui Dinischiotu Constantin Silviu în perioada noiembrie 2012-august 2014; cheltuieli de ordin protocolar făcute de Dinischiotu Constantin Silviu fără bază legală în aceeași perioadă, noiembrie 2012-august 2014”, arată documente publicate pe site-ul societății.

La acestea se vor adăuga penalitățile/dobânzile penalizatoare aferente acestui prejudiciu până la data achitării.

Decizia urmează să fie aprobată de acționarii Romaero în ședința din 30 mai.

Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare CITEȘTE ȘI Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare

În perioada 24 octombrie 2016 - 20 decembrie 2016, auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi au efectuat la Romaero o misiune de control privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor în perioada 2013-2015.

În urma abaterilor constatate aferente controlului, Curtea de Conturi a concluzionat că au fost efectuate ”plăți în sumă de 52.856 lei, pentru cheltuieli fără bază legală, respectiv efectuarea de cheltuieli cu funcționarea a două autoturisme pentru deplasări în țară și în străinătate, respectiv efectuarea de plăți pentru cheltuieli fără bază legală în sumă de 52.856 lei, respectiv cheltuieli cu combustibilul, în sumă de 24.988 lei, reparații, piese și consumabile, în sumă de 13.032 lei și asigurări (CASCO, RCA), în sumă de 14.836 lei, pentru autoturismul proprietate personală a directorului general, dat spre folosință cu titlu gratuit (prin contract de comodat) societății Romaero în vederea efectuării unor deplasări în țară și în străinătate, fără a avea o evidență a deplasărilor efectuate cu cele două autoturisme puse la dispoziție, decontarea cheltuielilor cu combustibilul realizându-se fără documente justificative din care să rezulte consumul carburanților, traseele efectuate, respectiv foi de parcurs, FAZ-uri”.

În plus, Curtea de Conturi a mai constatat că, între 2013 și 2015, cu ocazia deplasărilor în străinătate pentru misiuni cu caracter personal, ”pe lângă diurna cuvenită, cazare, transport, convorbiri telefonice, comisioane de schimb și alte cheltuieli neprevăzute, directorul general al Romaero, Dinischiotu Constantin Silviu, și directorul adjunct, Boicu Vasile, au beneficiat contrar prevederilor legale și de decontarea unor cheltuieli de ordin protocolar, în sumă estimată de 27.032 lei constând în parfumuri, băuturi alcoolice și non-alcoolice, produse alimentare”.

Reguli pregătite pentru serviciile de ridesharing: Platforme ca Uber vor fi autorizate de primării, în schimbul unei taxe anuale de 50.000 lei. Lipsa autorizării va fi amendată cu 5% din cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Reguli pregătite pentru serviciile de ridesharing: Platforme ca Uber vor fi autorizate de primării, în schimbul unei taxe anuale de 50.000 lei. Lipsa autorizării va fi amendată cu 5% din cifra de afaceri

Dinischiotu a fost director general al Romaero în perioada 2009-2011 și 26 noiembrie 2012-14 noiembrie 2014.

Curtea de Conturi a cerut Romaero recuperarea acestor prejudicii. Astfel, Romaero a solicitat încă din luna august a anului trecut fostei conduceri a companiei restituirea sumelor respective.

Documentele publicate pe site-ul Romaero arată că Vasile Boicu a răspuns afirmativ notificării de restituire a sumei respective, angajându-se să plătească 19.898 lei în 12 tranșe lunare egale, în timp ce ”Dinischiotu Constantin Silviu nu a dat curs notificării”.

De asemenea, compania vrea să-și majoreze capitalul social de la 16,36 milioane lei până la 18,21 milioane lei, prin emisiunea unui număr de 737.594 acțiuni noi, cu o valoare nominală de 2,5 lei per acțiune.

EXCLUSIV Metrorex pregătește cu grupul francez Vinci, ca proiect-pilot, montarea de uși culisante pe peronul stației Piața Victoriei 1 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Metrorex pregătește cu grupul francez Vinci, ca proiect-pilot, montarea de uși culisante pe peronul stației Piața Victoriei 1

Romaero estimează o pierdere de 25,94 milioane lei în 2018, o ameliorare cu 42% față de rezultatul bugetat pentru anul precedent. 

De asemenea, societatea de stat estimează că ar putea ajunge pe profit anul viitor, cu un profit brut de 884.000 lei.

Veniturile totale bugetate pentru acest an se ridică la 116,29 milioane lei, cu peste 65% mai mari față de cele realizate anul trecut, de 70,41 milioane lei. 

Compania și-a bugetat totodată investiții de 27,39 milioane lei în acest an, de aproape nouă ori mai mari față de investițiile realizate anul trecut, de 3,16 milioane lei.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are în prezent circa 800 de salariați și o valoare de piață de 179,38 milioane lei, cu valoarea activelor de peste 800 milioane lei și datorii de peste 300 milioane lei acumulate în ultimii zece ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
romaero
judecata
prejudiciu
director
dischiotu