Standard de construcție introdus în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete

Standard de construcție introdus în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete
scris 28 apr 2020

În contextul în care Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, Senatul a aprobat o inițiativă legislativă care introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Sunt introduse standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.

De ce este important: Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, la începutul acestui an, că trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

De asemenea interesant: Codul Rutier (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002) stabilește în prezent doar că: ”Autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor, vehiculelor cu tracțiune animală și calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităților de învătământ, piețelor, târgurilor, spitalelor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente”.

ULTIMA ORĂ Un nou semn de repornire a economiei. Ford România redeschide uzina de automobile de la Craiova CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Un nou semn de repornire a economiei. Ford România redeschide uzina de automobile de la Craiova

Autorii proiectului legislativ adoptat de Senat consideră că aceste prevederi se dovedesc a fi greoaie, interpretabile și lipsite de flexibilitate.

”Astfel, articolul 53 prevede obligația autorităților locale de a amenaja piste pentru bicicliști, doar ca proiectarea și realizarea lor se impiedică în obstacole administrative, proiecte cu finanțare din fonduri europene se derulează cu sincope din cauza întârzierii cu care autorități avizatoare, instituții care autorizează și oficii care aprobă se achită de obligații”, arată inițiatorii proiectului.

Pentru a fi îndeplinite mai ușor aceste proceduri administrative, proiectul prevede că: ”La proiectarea și realizarea trotuarelor și a pistelor pentru biciclete se vor respecta reglementările tehnice cuprinse în STAS 10144/2-91 Străzi. Trotuare, alei de pietoni și piste de cicliști. Prescripții de proiectare.

ULTIMA ORĂ A treia ieftinire la benzină și motorină, de la plafonarea prețului prin ordonanță militară CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ A treia ieftinire la benzină și motorină, de la plafonarea prețului prin ordonanță militară

Proiectul prevedea inițial că autoritățile locale care iau măsuri pentru construcția de piste pentru biciclete trebuie să aibă avizul poliției rutiere.

În forma adoptată, însă poliția rutieră va fi doar informată, urmând ca, în termen de 15 zile de la informare, să transmită autorităților eventualele obiecții cu privire la siguranța din punct de vedere tehnic pe amenajările rutiere prevăzute. 

PREMIERĂ pe fondul coronavirus - Europa a cumpărat, pentru prima dată, mai multe mașini electrice decât China CITEȘTE ȘI PREMIERĂ pe fondul coronavirus - Europa a cumpărat, pentru prima dată, mai multe mașini electrice decât China

”În ultimii ani se remarcă, îndeosebi in orasele și municipiile în care valorile de trafic au inregistrat creșteri exponențiale de la un an la altul, tendința unor ponderi tot mai ridicate din participanții la trafic de a conștientiza necesitatea recurgerii la mijloace și metode de transport prietenoase cu mediul și a schimbării stilului de viață cu accent pe mișcare fizică și petrecere a cât mai mult timp posibil în aer liber. (...) Autoritățile locale sunt cele care trebuie sa raspundă prompt și eficient la nevoile comunităților locale, iar în prezent populația urbană solicită cu insistență crearea condițiilor pentru a folosi în siguranță vehiculele și echipamentele de transport moderne”, mai susțin inițiatorii propunerii legislative.

Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
cod rutier
pista
bicicleta
trotineta
constructie
proiect
lege