Surpriză: German Airways a ieșit rapid și discret din Blue Air

Surpriză: German Airways a ieșit rapid și discret din Blue Air
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 9 iun 2020

Grupul German Airways (denumit anterior Zeitfracht Luftfahrt), cu operațiuni în logistică, transport naval și imobiliar, dar și în aviație, a ieșit surprinzător de rapid și de discret din acționariatul Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air. Pachetul de acțiuni, reprezentând 10% din capitalul social, achiziționat de germani la începutul anului trecut, a fost deja cedat acționarului majoritar, Teodor Cristian Rada. Ulterior, el a transferat acțiunile către Airline Invest, o societate înființată în decembrie 2019 și unde deține 99,9% din acțiuni, restul revenind lui Mihai Cătălin Rada.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Contactați de Profit.ro, reprezentanții operatorului român au confirmat retragerea, pe care o explică prin dorința germanilor "de a se concentra asupra transportului de marfă și logistică".

Beneficiile soluțiilor de semnătură electronică și chatbot în contextul economic actual CITEȘTE ȘI Beneficiile soluțiilor de semnătură electronică și chatbot în contextul economic actual

"Blue Air confirmă decizia Grupului Zeitfracht de a se retrage din acțiunile companiei Blue Air Aviation S.A., pentru a se concentra asupra activității sale de transport de marfă și logistică B2B. Încă de la începutul colaborării, am căutat să identificăm sinergii suplimentare pentru a extinde colaborarea celor două companii pe piața europeană. La sfârșitul anului trecut, în urma deciziei strategice a Zeitfracht de a se concentra asupra activității ACMI și a transportului mărfurilor și având în vedere consolidarea financiară a companiei Blue Air, cele două companii au luat decizia de a continua parteneriatul cu acționariat separat", spun oficialii Blue Air pentru Profit.ro.

Cinci pași pentru relansarea și reinventarea afacerilor în epoca Covid-19 CITEȘTE ȘI Cinci pași pentru relansarea și reinventarea afacerilor în epoca Covid-19

În ianuarie 2019, Profit.ro a anunțat în premieră că grupul german Zeitfracht cumpără un pachet de acțiuni la compania low-cost Blue Air, care-i va asigura o poziție de control. Blue Air era din 2018 partenerul strategic al Zeitfracht pe piața din Germania, unde opera la Hamburg, Köln, München, Stuttgart.

Grupul german, fondat în 1952, dorea dobândirea controlului în comun, nu preluarea integrală a companiei aeriene. Anterior, în toamna anului 2017, achiziționase WDL Aviation, care închiriază aeronave pentru companii precum Lufthansa, City Line, easyJet, Germanwings, Air France, British Airways, SAS și KLM, după ce preluase și filiala Leisure Cargo de la falimentara Air Berlin.

Tranzacția cu Blue Air a fost finalizată o lună mai târziu, iar în luna mai a anului trecut germanii și-au adus și un reprezentant în board, odată cu instalarea unei noi conduceri.

„Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații CITEȘTE ȘI „Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații

Planurile de viitor erau avansate ca fiind pregătirea pentru toamna anului 2020 a lansării pe bursă a unei emisiuni de obligațiuni în cuantum de 50-60 milioane euro, operațiune care poate fi urmată de o listare efectivă, după 2 ani. Ulterior, pe fondul pandemiei de coronavirus, compania aeriană a cerut și obținut de la Guvern un ajutor de stat.

Între timp, însă, surprinzător de rapid, germanii au ieșit din acest business.

Blue Air a fost înființată în 2004 și s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaționale în România, Cipru, Italia și Marea Britanie.

Interviu SARTO despre premium în Business - Andrea Catto, Commercial Manager pentru Europa de Sud la flydubai CITEȘTE ȘI Interviu SARTO despre premium în Business - Andrea Catto, Commercial Manager pentru Europa de Sud la flydubai

Afacerea a fost lansată de Nelu Iordache, condamnat însă în decembrie 2017 la șase ani și trei luni de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac - Arad, în care a fost înregistrat un prejudiciu de 1,2 miliarde de lei în dauna CNADNR, a unei bănci și a unei firme de construcții din Spania.

În 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați. Compania low-cost operează zboruri către circa 100 de rute, din 16 țări, având opt baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool și Torino.

În toamna anului 2018, Blue Air a cumpărat compania aeriană națională a Republicii Moldova, Air Moldova, cu 2,5 milioane euro, preluând totodată datorii de 61,2 milioane euro.

În 2019, Blue Air a înregistrat o cifră de afaceri de 2,19 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% față de anul precedent. În schimb, cum a anunțat recent Profit.ro, prin reducerea cheltuielilor totale cu peste 8%, operatorul aerian a revenit pe câștig după trei ani, cu un profit net de 72,2 milioane de lei, de la o pierdere netă de 145,6 milioane de lei în 2018. În intervalul 2016 - 2018, compania a fost pe minus.

Muzica difuzată în avion costă. Blue Air trebuie să plătească în instanță peste 300.000 de lei pentru melodiile ascultate de pasageri în aeronave CITEȘTE ȘI Muzica difuzată în avion costă. Blue Air trebuie să plătească în instanță peste 300.000 de lei pentru melodiile ascultate de pasageri în aeronave

Creanțele au crescut cu 66,4%, la 156,3 milioane de lei, iar datoriile totale au urcat cu 4%, la 64,64 milioane de lei, conform datelor www.termene.ro.

Numărul mediu de salariați a urca cu 2,1%, la 1.145 persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
blue air
german airways