ULTIMA ORĂ Tranzacție: Blue Air preia compania aeriană națională a Republicii Moldova

ULTIMA ORĂ Tranzacție: Blue Air preia compania aeriană națională a Republicii Moldova
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 2 oct 2018

Compania low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, cumpără compania aeriană națională a Republicii Moldova, Air Moldova, cu 2,5 milioane euro, preluând totodată datorii de 61,2 milioane euro.

Fondat la 1 ianuarie 1993, Air Moldova este cel mai mare operator aerian pe piața moldovenească, deținând circa 50% din transporturile aeriene de pasageri și având conexiuni cu țările din Comunitatea Statelor Independente și din Uniunea Europeană. 

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Gigantul Apple și-a înființat în România o firmă. Administrator este directorul de Corporate Law - International al companiei americane CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Gigantul Apple și-a înființat în România o firmă. Administrator este directorul de Corporate Law - International al companiei americane
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Compania dispune de șapte aeronave — două Airbus A320s, două Airbus A319s și trei Embraer E190s - și circa 550 de angajați, având o cotă de 43% din numărul total de pasageri transportați.

Anul trecut, Air Moldova a înregistrat pierderi nete de 5,69 milioane euro, în tendință crescătoare pe parcursul ultimilor ani.

Operatorul național al statului vecin a fost scos la vânzare în cadrul unui program de privatizare a 12 companii de stat.

"Este necesară injectarea unor surse financiare, deloc mici, deoarece costul de întreținere este destul de mare. Air Moldova are nevoie nu doar de injectări la capitolul companie, dar și de surse pentru a dezvolta parcul de aeronave", spunea, la momentul lansării procesului de privatizare, Vladimir Baldovici, directorul Agenției Proprietății Publice din Republica Moldova.

FOTO Inedit - Soluție Wizz Air pentru clienții cărora le-a anulat cursa București-Cluj: îi trimite la Londra chiar dacă aceștia nu și-au propus să plece în Marea Britanie UPDATE Explicațiile Wizz Air CITEȘTE ȘI FOTO Inedit - Soluție Wizz Air pentru clienții cărora le-a anulat cursa București-Cluj: îi trimite la Londra chiar dacă aceștia nu și-au propus să plece în Marea Britanie UPDATE Explicațiile Wizz Air

Luna trecută, oficialii moldoveni anunțau că o singură companie a fost interesată să preia Air Moldova.

Air Moldova a fost preluată acum de Blue Air prin intermediul unei firme înființate în luna august a acestui an.

În firma respectivă, Blue Air s-a asociat cu oamenii de afaceri moldoveni Andrei Ianovici, care controlează Aergrup, și Serghei Melnik, care deține Air Jet.

Blue Air a fost înființată în 2004 și s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaționale în România, Cipru, Italia și Marea Britanie.

CONFIRMARE Tranzacție: Polonezii de la R22 cumpără Găzduire Web, controlată de fondul de investiții gestionat local de Andrei Siminel, și încă 2 firme cu peste 5 milioane euro și țintesc o cotă de 30% pe piața de hosting din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Tranzacție: Polonezii de la R22 cumpără Găzduire Web, controlată de fondul de investiții gestionat local de Andrei Siminel, și încă 2 firme cu peste 5 milioane euro și țintesc o cotă de 30% pe piața de hosting din România

În 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați.

Compania low-cost operează zboruri către peste 100 de rute, din 16 țări, având opt baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool și Torino.

Compania țintește afaceri anuale de 400 milioane euro și aproximativ 5 milioane de pasageri transportați.

viewscnt
Afla mai multe despre
blue air
moravia
subsidiara
cehia
parteneriat
blue air moravia