Tarom vrea să atragă mai mulți pasageri cu un serviciu intranet. AirFi cu jocuri, muzică și filme

Tarom vrea să atragă mai mulți pasageri cu un serviciu intranet. AirFi cu jocuri, muzică și filme
scris 13 mar 2017

Compania aeriană de stat Tarom a anunțat luni că a implementat, atât pe rute interne, cât și externe, pe opt avioane din flota de 21 de aparate, serviciul de intranet denumit AirFi, la nouă luni de la prezentarea sa.

În luna iunie a anului trecut, compania a prezentat AirFi, în condițiile în care acest gen de servicii este instalat de mai mult timp pe aproape toate marile linii internaționale. Compania estima atunci că serviciul va fi implementat încă din luna august pentru pentru cursele de Barcelona, Madrid și Dubai, scrie News.ro.

Luni, Tarom a anunțat că acest serviciu va fi disponibil începând de la 14 martie, pe toate zborurile interne și externe operate cu Airbus 318 și Boeing 737-700.

AirFi ar trebui să permită pasagerilor să aibă acces, de pe dispozitive mobile, la știri, chat cu ceilalți pasageri, jocuri, muzică și filme. Accesul la o platformă de shopping reprezintă o opțiune suplimentară.

Tarom a pierdut anul trecut poziția a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România, în defavoarea Blue Air. Liderul pieței, din punct de vedere al numărului de pasageri transportați, este Wizz Air.

EXCLUSIV Analiza pieței auto în primele două luni: Dacia și Fiat pierd din cota de piață, câștigă Opel și Renault. Top 50 modele înmatriculate în 2017 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Analiza pieței auto în primele două luni: Dacia și Fiat pierd din cota de piață, câștigă Opel și Renault. Top 50 modele înmatriculate în 2017

Totodată, compania a retras anul trecut două aeronave Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul condus atunci de Petre Roman. Flota companiei numără 21 de aeronave, dintre care doar 19 operează în același timp, din cauza operațiunilor de mentenanță, potrivit conducerii companiei.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut recent companiei aeriene de stat Tarom o analiză privind achiziționarea altor două aeronave de lung curier până la sfârșitul acestui an, în locul celor două avioane Airbus A310 retrase anul trecut, și cere ”deblocarea situației” la nivelul departamentului comercial al companiei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
tarom
airfi