Autoritățile iau în calcul o taxă de acces pe Transfăgărășan.
Banii colectați ar trebui să fie folosiți pentru amenajarea unor parcări decente, selectarea comercianților și dezvoltarea unui turism autentic.

La acest moment se acuză cozilee lungi de mașini, parcări improvizate, mizerie, dezorganizare și kitsch, la care se adaugă problema urșilor atrași de gunoaie.
”O resistematizare a zone Bâlea Lac necesită niște fonduri importante, care deocamdată nu își găsesc linia de finanțare. Există un plan, există o atenție a autorităților locale și este unul dintre farurile de promovare.
Este unul dintre cele mai suprinzătoare și frumoase drumuri montane, există peisaje idilice care au fost promovate atât în clipurile pe care le-am făcut împreună cu Charlie Ottley sau în alte campanii de promovare, naționale și internaționale. Pe lângă reputația pe care o are sperăm să creștem și calitatea serviciilor și a experienței în zonă.
Fiind vorba despre un drum național, aflat în proprietatea statului, trebuie studiate care sunt pârghiile legale pentru a impune o astfel de taxă. Cert este că în foarte multe destinații similare din Europa există un acces oarecum controlat, astfel încât să limitezi traficul, dar să ai și sursele financiare pentru investiții în zonă.
Nu este exclus, dar trebuie văzute toate aspectele. La fel cum drumul respectiv are un regim special fiind deschis anumite luni pe an, același regim trebuie să vedem cum putem să-l aplicăm și din punct de vedere fiscal”, spune Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism, citat de Turnul Sfatului.

Ideea este preluată și întărită și de Ciprian Ștefan, director al Muzeului Astra din Sibiu și fost consilier al ministrului Culturii.
”Turismul acesta de masă, cum vedem la Bâlea Lac, trebuie reașezat. Când te duci pe Transfăgărășan ce vezi? O adunătură de tarabe! Nu-ți previne să mai oprești sau să repeți experiența.
Cred că lucrurile acesta pot fi reglate la nivel național. Dacă ar intra odată în Codul Patrimoniului în Parlament, care este cam gata, acolo este definit foarte clar peisajul cultural. Ce ai voie și cum ai voie să faci. Dacă nu impui autorităților locale să gestioneze altfel peisajul acesta cultural, acolo se va transforma într-o zonă distrusă în curând.
Acolo este o agresiune și presiune. (…) Este un haotism urban care trebuie reparat”, a declarat Ciprian Ștefan.