Taximetriștii se pregătesc să vină pentru proteste în fața Primăria București

Taximetriștii se pregătesc să vină pentru proteste în fața Primăria București
scris 22 iun 2021

Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) vor depune o plângere împotriva Primăriei Municipiului București (PMB), invocând faptul că, prin încălcarea legislației privind taximetria, se face "mai mult loc pe piață firmelor de ride-sharing".

"În Capitală, taximetriștii sunt controlați și, dacă nu au autorizațiile avizate, sunt amendați și li se ridică plăcuțele de înmatriculare, cu toate că am făcut demersuri, încă de la preluarea mandatului actualului Primar General, încercând să discutăm problemele din activitatea de taxi și închiriere auto, precum și problema transportului de persoane între București și Ilfov. Domnul Primar General nu a avut timp de noi, până astăzi. Poate plăti subvenția pentru transportul de persoane între București și Ilfov, adică 90% din valoarea totală, adică zeci de milioane de euro, deși nu are bani să plătească deratizarea în Capitală sau să investească în școli și alte urgențe ale bucureștenilor. Cele 5.000 de autorizații sunt în continuare ținute la sertar, deși, conform Legii 38/2003 ar fi trebuit scoase la atribuire imediat. Ceea ce face domnul Nicușor Dan, de când a preluat mandatul de Primar General, demonstrează că are în plan distrugerea taximetriei, cu orice preț, pentru a face mai mult loc pe piață firmelor de ride-sharing, încâlcând principiile Legii concurenței", a declarat Mircea Manolache, vicepreședintele COTAR.

FOTO BMW va prezenta o avanpremieră a viitoarei Serii 7 CITEȘTE ȘI FOTO BMW va prezenta o avanpremieră a viitoarei Serii 7

Potrivit unui comunicat al organizației profesionale, transmis marți AGERPRES, Primăria Municipiului București a emis 10.269 de autorizații de taxi, dintre care, în acest moment, mai mult de jumătate sunt retrase sau depuse de cei care le-au deținut, din diverse motive, scrie Agerpres.

"Din cele circa 5.000 de taxiuri rămase în piață, mai mult de jumătate nu au autorizațiile avizate nici până în prezent, deși dosarele de avizare s-au depus până la data de 28 februarie 2020. Pe raza municipiului București există, astăzi, de peste patru ori mai multe mașini care circulă în regim de ride-sharing (transport alternativ) decât taxiuri - cu peste 20.000 de autorizații (copii conforme). Dincolo de încălcarea, cu bună știință, a legislației, Primăria Capitalei contribuie și la o gaură în bugetul statului, pentru că firmele de taxi plătesc mult mai mulți bani (din toate taxele și impozitele) decât multinaționalele care fac ride-sharing", susține sursa citată.

Oficialii COTAR susțin că primarul general al Capitalei nu semnează și nu scoate la atribuire autorizațiile ținute la sertar, asumându-și riscul de a plăti pentru încălcarea legii.

"Ne pregătim de proteste în fața Primăriei Municipiului București, unde vom sta până se vor clarifica și se vor rezolva toate aceste probleme. Vom acționa și în instanță PMB și Consiliul General, pentru încălcarea prevederilor legale și favorizarea concurenței, prin abuz în serviciu în formă continuată. De asemenea, vom calcula prejudiciul cauzat firmele de taxi, în tot acest timp, prin neavizarea autorizațiilor, urmând să cerem, în instanță, plata acestuia. Vom depune plângere la Consiliul Concurenței, la Parchetul General și la DNA, pentru a se cerceta ce anume i-a determinat pe factorii de decizie din PMB să favorizeze firmele de ridesharing (transport alternativ), prin limitarea nelegală a autorizațiilor pentru taxi", a afirmat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România are ca membri federații și asociații din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi și închiriere, școlilor de conducători auto și unităților reparatoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
primăria municipiului bucurești
taxi