Toyota dă înapoi cu vehiculele electrice din cauza scăderii vânzărilor. Planurile de producție pentru 2026, reduse cu o treime

Toyota dă înapoi cu vehiculele electrice din cauza scăderii vânzărilor. Planurile de producție pentru 2026, reduse cu o treime
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 sep 2024

Toyota Motor și-a redus cu o treime planurile de producție de vehicule electrice pentru 2026, a raportat cotidianul de afaceri Nikkei, devenind cel mai recent producător de automobile care își modifică planurile de fabricare a mașinilor electrice, pe măsură ce dinamica vânzărilor de vehicule electrice scade, transmite Reuters.

Cel mai mare producător de automobile din lume intenționează acum să construiască 1 milion de vehicule electrice în 2026, în comparație cu ținta de vânzări anunțată anterior de companie, de 1,5 milioane, se arată într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Toyota a declarat că nu a existat nicio modificare în ceea ce privește intenția sa de a produce 1,5 milioane de vehicule electrice pe an până în 2026 și 3,5 milioane până în 2030. Totuși, a spus că cifrele nu sunt ținte, ci puncte de referință pentru acționari.

Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Stellantis recheamă 1,46 milioane de vehicule la nivel mondial CITEȘTE ȘI Stellantis recheamă 1,46 milioane de vehicule la nivel mondial

Producerea chiar și a 1 milion de vehicule electrice pe an reprezintă totuși un obiectiv ambițios pentru Toyota, care a depus mult mai mult efort în dezvoltarea hibridelor și a vândut doar aproximativ 104.000 de vehicule electrice anul trecut.

În prezent, vehiculele electrice reprezintă aproximativ 1% din vânzările sale globale.

La începutul acestei săptămâni, producătorul suedez Volvo Cars a renunțat la obiectivul de a deveni un producător doar de vehicule electrice până în 2030, spunând că se așteaptă să ofere în continuare câteva modele hibride în gama sa, la acel moment.

În SUA, Ford Motor, General Motors și alți producători de mașini au amânat sau anulat lasarea unor noi modele electrice, pentru a evita cheltuirea masivă pentru vehicule pe care consumatorii nu le cumpără atât de repede pe cât anticipau.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
masini electrice
productie redusa