Uber și Airbus participă la un proiect guvernamental japonez pentru dezvoltarea de automobile zburătoare

Uber și Airbus participă la un proiect guvernamental japonez pentru dezvoltarea de automobile zburătoare
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 aug 2018

Japonia se implică în dezvoltarea unor automobile zburătoare, atrăgând companii precum Uber Technologies și Boeing într-un grup condus de guvern, pentru a aduce vehicule de acest fel în țară în următorul deceniu, relatează Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul va fi format inițial din 21 de companii și organizații, între care se află Airbus, NEC, un start-up al Toyota Motor numit Cartivator, ANA Holdings, Japan Airlines și Yamato Holdings, a anunțat recent Ministerul Comerțului din Japonia. Delegații se reunesc miercuri pentru a stabili un program în acest an, scrie News.ro.

”Guvernul japonez va oferi sprijinul potrivit pentru a ajuta la realizarea conceptului de automobile zburătoare, cum ar fi crearea unor reguli acceptabile”, potrivit ministerului.

Toyota va investi 500 milioane de dolari în Uber pentru a dezvolta împreună mașini autonome CITEȘTE ȘI Toyota va investi 500 milioane de dolari în Uber pentru a dezvolta împreună mașini autonome

Mașinile zburătoare, care vor putea să circule deasupra drumurilor aglomerate, sunt mai aproape de realitate decât cred oamenii.

Startup-uri din întreaga lume lucrează la proiecte de avioane mici, care până recernt puteau fi întâlnite doar în science fiction.

Companiile japoneze sunt în urma altor companii din lume în privința vehiculelor electrice și a celor autonome, iar guvernul japonez intervine pentru a susține tehnologia aviatică, prin facilitarea legislației și a infrastructurii.

Tehnologia destinată automobilelor zburătoare va avea nevoie, la fel ca în cazul avioanelor, de acordul mai multor autorități de reglementare, ceea ce ar putea dura mai mulți ani. Aprobările vor fi obținute doar după stabilirea de către agenții a unor standarde de siguranță.

Între alte companii interesate de acest mijloc de transport se află Volkswagen, Daimler și producătorul auto chinez Geely Automobile. Producătorii auto japonezi nu au anunțat încă planuri pentru dezvoltarea de automobile zburătoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
airbus
japonia