United Airlines a pierdut, săptămâna trecută, 570 milioane dolari din capitalizarea bursieră. Warren Buffett deține 9% de acțiunile companiei

United Airlines a pierdut, săptămâna trecută, 570 milioane dolari din capitalizarea bursieră. Warren Buffett deține 9% de acțiunile companiei
scris 17 apr 2017

Compania aeriană United Airlines a pierdut, săptămâna trecută, 570 de milioane de dolari din capitalizarea bursieră, potrivit MarketWatch. Numai Berkshire Hathaway, compania de investiții a miliardarului Warren Buffett, care deține o participație de peste 9% la United Airlines, a pierdut, săptămâna trecută, 52,4 milioane de dolari din cauza declinului acțiunilor emise de compania aeriană, provocat de un scandal.

Acțiunile operatorului aerian au pierdut 2,6%, echivalentul a 1,81 dolari pe unitate, închizând, joi, la prețul de 69,07 dolari. Vineri, bursa de la New York a fost închisă.

United Airlines a provocat indignare pe rețelele de socializare după ce a evacuat cu forța un pasager, cu ajutorul poliției, dintr-un avion pentru care vânduse mai multe bilete decât locurile disponibile. Scena a fost filmată cu telefonul mobil de unul dintre pasageri, care a postat-o pe Internet.

Ca și cum acest incident nu era suficient pentru a afecta imaginea companiei, un pasager al companiei aeriene americane a fost înțepat de un scorpion în timp ce zbura de la Houston la Calgary. Cele două evenimente neplăcute au avut loc în aceeași zi.

Astăzi, acțiunile United Airlines sunt în creștere cu circa 0,8%, la 69,7 dolari pe unitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
warren buffet
united airlines
pasager
scandal
companie aeriana
capitalizare