Vânzările de autovehicule au crescut la nivel global, dar mai lent decât estimările inițiale

Vânzările de autovehicule au crescut la nivel global, dar mai lent decât estimările inițiale
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 aug 2023

Vânzările de autovehicule la nivel global au crescut în acest an, în primele șase luni, ca urmare a ieșirii din criza de semiconductori, potrivit datelor cumulate din regiuni, consultate de Profit.ro, dar creșterea rămâne una redusă, ca urmare a unor rezultate negative pe unele dintre piețe și a încetinirii cererii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Omenirea a cumpărat în prima jumătate de an 42,2 milioane de autovehicule, autoturisme și vehicule comerciale ușoare, volumul fiind în creștere cu șase procente față de perioada similară a anului 2022, după cum reiese din datele raportate pe regiuni. Evoluțiile regionale sunt în general pozitive, cu procente care pornesc de la 1,2% în Rusia - o țară care începe să recupereze declinul uriaș din 2022 – și merg până la 34% în Orientul Mijlociu, unde cele 1,3 milioane de vehicule vândute au reprezentat o creștere de peste 300.000 de vehicule față de anul trecut.

Europa are una dintre cele mai mari creșteri, cu 4,15 milioane de vehicule vândute, cu 15 procente în plus față de anul crizei, 2022. China, în schimb, care rămâne cea mai mare piață unică a lumii, a înregistrat o scădere ușoară de 4 procente, la 13 milioane de vehicule vândute, cu circa 600.000 mai puține decât în anul anterior. Doar Africa a mai înregistrat o scădere în intervalul ianuarie – iunie, cu circa 7 procente, și un volum de aproape 700.000 de autovehicule vândute.

Dacia Sandero domină piața auto din Spania, în acest an, chiar dacă marca a început să scadă CITEȘTE ȘI Dacia Sandero domină piața auto din Spania, în acest an, chiar dacă marca a început să scadă

America de Nord a rămas a doua cea mai mare piață regională, cu 9 milioane de vehicule vândute, iar SUA a doua cea mai mare țară, după China, cu 7,6 milioane de autovehicule livrate de constructorii auto clienților, în creștere cu 12 procente față de anul trecut.

Estimările arată că până la finalul acestui an ritmul vânzărilor se va menține peste cel din 2022, fiind susținut de comenzile plasate deja de clienți la începutul acestui an și chiar în 2022, însă este posibil ca ritmul să scadă tot mai mult spre sfârșit de an. O dublare a rezultatelor din primul semestru nu este realistă, având în vedere că la datele din prima jumătate a anului au contribuit semnificativ comenzile mari anterioare, însă este posibilă o depășire a pragului de 80 de milioane, cu o egalare a cifrelor din 2021, când se vindeau circa 80,15 milioane de vehicule la nivel global. Creșterea din prima jumătate este mai redusă decât estimările făcute de reprezentanții industriei auto la începutul anului, când se vorbea despre circa 10% avans, dacă nu intervine o nouă agravare a crizei.

Anul trecut, piața de vehicule ușoare (autoturisme și LCV) s-a ridicat la circa 76 de milioane de unități, în scădere cu 6 procente față de 2021, din cauza blocajelor din uzine, pe fondul crizei de componente electronice.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata auto globala
vanzari autoturisme global
inmatriculari